15.1 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalVasilică şi bomboanele preşedintelui

Vasilică şi bomboanele preşedintelui

Braţul lui Vasilică intră până la cot în bocancul negru lucios pe care tocmai l-a scos dintr-un sac. „Moaaa, câtă mai e!“, se miră băiatul de 12 ani în timp ce alţi copii înşfacă de-a valma plasele, pungile şi sacii descărcaţi din dubiţa albastră a jandarmeriei. Se opinteşte şi reuşeşte să-şi ridice sacul pe bicicletă. „Băăă, să mă chemaţi când vine Băsescu“, strigă Vasilică spre ceilalţi. „De ce să te chemăm, bă? Mai lasă-l şi la alţii“, i se răspunde. „Pentru bomboane, băăă“, strigă puştiul pedalând deja spre vale. Roata din faţă trece peste furtunul gros întins de pompieri peste uliţă. Zgâlţâitura doboară sacul de pe bicicletă. Vasilică se opreşte şi priveşte oftând cum apa tulbure începe să pătrundă în sac.

Şoseaua care iese din Bacău şi coboară pe un deal spre lunca Siretului ajunge, după doar şapte kilometri, în mijlocul satului Săuceşti. Nici un om important nu s-a născut pe aici şi nici vreo luptă memorabilă nu s-a dat. Dar, adus de fiecare dată de apa revărsată a Siretului, preşedintele României a venit în satul ăsta de patru ori. De trei ori în ultima săptămână şi întâia dată în urmă cu doi ani, în iulie 2008, atunci când, în centrul Săuceştiului, apa Siretului s-a întâlnit cu şoseaua de la Bacău şi preşedintele României s-a întâlnit cu Vasilică a lu’ Gâscă, cel căruia i-a promis o pungă de bomboane. Nici preşedintele, nici Vasilică nu-şi închipuiau pe atunci că s-ar putea reîntâlni.
 
„Mie îmi plac cu lapte“

Acum, Vasilică a lu’ Gâscă pedalează spre casă pe unde, în urmă cu doar două zile, se putea vâsli. În sat sosesc ajutoarele dube-dube şi copiii, şi bătrânii sunt cei care stau de obicei la primire, adulţii fiind ocupaţi să scoată nămolul de prin case. Prinde cine apucă, fie că a fost, fie că n-a fost inundat. Unele maşini cu ajutoare nu se opresc în centrul satului, ci intră pe uliţe ca să ajungă la toată lumea.
Din camionul unei firme private de panificaţie, trei bărbaţi împart pâine şi fulgi de porumb, dar au mai multă decât pot oamenii primi. „Ce facem?“, întreabă cel care pare să fie şeful. Singurul dintre cei trei care nu este îmbrăcat în uniforma galben-albastră a firmei, Constantin Vădăvoiu, are o idee: „Ştiţi cum facem? Decât să o ducem la primarie, unde cine ştie cum o împart ăia, mai bine o aducem la mine acasă, unde vă garantez ca o împart cum trebuie“.
Vădăvoiu e chiar din Săuceşti şi ajută voluntar la împărţirea pâinilor. Casa lui e singura uscată din sat pentru că omul şi-a învelit gardul cu folie de plastic şi l-a protejat cu saci de nisip.
E o casă falnică, o vilă chiar şi după standardele de la oraş, construită din averea câştigată de Vădăvoiu ca patron de agenţie imobiliară. Om cu dare de mână, Vădăvoiu şi-a permis să-şi construiască un dig privat: 500 de euro l-au costat nisipul şi foliile de plastic.
Digul privat l-a făcut celebru, fiind dat în presă drept exemplu de om gospodar. Vecinii clatină însă din cap şi spun că, la banii lui, şi-ar fi permis şi ei.
Problema satului, crede Vădăvoiu, este că: „Avem primar doar cu buletin de Săuceşti. El locuieşte în Bacău. La ora 10.00 e la serviciu, la ora 2.00 e la Bacău. Clar că el stă mai mult pe banii comunei şi n-are nici un interes. Pe mine mă doare altfel, mă doare inima când eu investesc bani. În fiecare floricică din curtea mea sunt bani. Că mie îmi plac florile“.
Toţi sătenii aşteaptă să fie îndrumaţi, dar satul nu are o căpetenie, aşa că Vădăvoiu s-a hotărât: „Dacă mi se oferă posibilitatea voi candida la primărie. Nu am nici o culoare politică, sunt independent. Dacă toate o să fie din partea unui partid, să fie un partid care să întrunească cerinţele cetăţenilor din Săuceşti“.
Nu putem că, dacă facem aşa, cum ni se mai vede nouă sigla?“, refuză şeful camionului cu pâini propunerea viitorului candidat Vădăvoiu. Braţele oamenilor încep să fie din nou încărcate cu mai multă pâine decât pot duce.
„Puştiulică, hai de ia şi tu“, îl îndemna pe Vasilică, băiatul având deja câteva zeci de pâini acasă, nu mai are chef de o nouă povară. În plus, nici foame nu-i: tocmai ce a mâncat o ciorbă şi carne de porc dintr-o conservă. Dar nu-i poate refuza pe oamenii aştia mari şi primeşte trei bucăţi. Pe lângă el, o bătrână cu opt pâini în braţe comentează cam nemulţumită: „Da’ fulgi de ce nu se dă mai mulţi? Că mie îmi place să-i mănânc cu lapte“.
Puţin mai la vale, într-un loc unde camioanele nu ajung, locuieşte „baba din boscheţi“. Are 90 de ani, riduri adânci cât nămolul din curte şi şi-a întins la uscat hainele ude şi 18 felii de pâine mucegăită. N-are nici o rudă şi omul ei, fost violoncelist la filarmonica din Bacău, a murit de ceva vreme.
O cheamă Aglaia Ivan, „nume nemţăsc, spune lumea“ şi, când a venit apa, au scos-o jandarmii cu barca din curte: „O venit apa până aici, s-o băgat în casă, carnetul de pensie s-a înecat acolo, în apă, şi nici nu pot să mă mai duc să-mi iau pensia. Dacă mă duceam până la poartă mă înecam. M-am speriat, dar ce aveam să fac? Am răbdat aşa. Aici, poate peste câtva timp, mai vine altă inundaţie. Dar eu aici m-am născut. Pe pământul ăsta. M-am învăţat de nevoie. M-aş duce de aici, dar unde?“
Ar fi avut o şansă să plece când, în 2008, casa de chirpici a Aglaiei a fost luată de ape. Atunci, pentru o casă nouă, statul i-a dat opt pachete de bolţari, patru coroane de sârmă, patru uşi şi patru geamuri, dar nu şi teren într-o zonă mai înaltă. Muncitorii „au lucrat în batjocură“, spune Aglaia, şi i-au făcut o fundaţie de doar 50 de centimetri. Apa îi intră în casă şi atunci când plouă mai vârtos, d-apăi când se revarsă Siretul.
După inundaţiile din 2008, când jumătate dintre casele de chirpici ale Săuceştiului au fost doborâte de ape, statul a finanţat construirea a 409 case noi şi solide, făcute din BCA.
Acolo unde oamenii au avut ceva bani puşi deoparte, temelia caselor a fost ridicată peste cei 50 de centimetri pentru care ajungeau materialele oferite de către stat.
Însă, în unele cazuri, nici doi metri de temelie nu au fost suficienţi. În 2010, Siretul a intrat în casele din zona joasă a satului, indiferent de înălţimea construcţiei. Problema era amplasamentul. La Săuceşti, autorităţile locale au dat în 2008 autorizaţii de construcţie, indiferent de amplasament.
Cei care aveau terenul în calea Siretului au construit tot acolo. Pământul din zonele mai înalte era prea scump, cel din zonele inundabile nu putea fi vândut şi, în plus, oamenii ar fi fost de acord cu strămutarea. dar cu o condiţie: să rămână tot în apropierea Bacăului.
Doar că, în proximitatea oraşului, interesele imobiliare sunt mai mari decât debitele istorice ale Siretului.

O vizită incredibilă

Vasilică îi lasă „babei din boscheţi“ cele trei pâini ale sale şi porneşte mai departe, trecând prin faţa unei case galbene cu etaj în care locuieşte Mirela Lungu. Cei doi au o cunoştinţă comună. În urmă cu patru zile, Mirela a primit un telefon de la fratele ei: „Vine Băsescu la noi pe stradă. Hai şi tu să auzi ce are de spus“.
Mirela, o femeie zdravănă de 31 de ani care a muncit în Italia, s-a dus. Nimerindu-se în calea lui, preşedintele a întrebat-o: „Ce faceţi doamnă?“. Mirela l-a poftit la ea acasă să vadă şi, deşi era murdărită de nămol, s-a trezit în câteva secunde pe bancheta din spate a unei maşini negre, între doi ofiţeri SPP. Pe drum şi-a sunat soţul, care nu era acasă, să-i spună cine vine să-i viziteze. Soţul n-a crezut-o, aşa că Mirela l-a primit de una singură pe preşedintele României. Dar ce primire: în curtea largă, toate petuniile înflorite ale Mirelei erau acoperite de noroi, râuleţe curgeau de sub casă şi gresia din camere crăpase de umezeală. Mirela nu l-a întâmpinat pe preşedinte cu pâine şi sare, că sarea se umezise şi pâinea prinsese mucegai: „Nu vreau să cer de la nimeni, dar asta este situaţia: eu vreau să ştiu sigur dacă facem digul. Pentru că noi reparăm, dar câţi ani la rând să reparăm? Noi ne-am propus la începutul lui august să plecăm la mare, la Costineşti. Acum nu mai putem sa plecăm“.
Primarul a întrebat-o cu ce bani a fost făcută casa. Dacă jumătate din casele din Săuceşti sunt ridicate cu banii statului, cealaltă jumătate este construită din banii câştigaţi de tinerii care au lucrat ani de zile în Italia, Spania sau Anglia. Sunt mulţi şi au case frumoase, pline acum de mâlul Siretului. „Trei ani am făcut menaj în Italia, cu frică, pentru că atunci nu era cu acte, ne prindeau carabinierii şi ne luau. Acum lucrez la o croitorie şi iau cinci milioane pe lună. Soţul are o firmă de construcţii, avem de plătit la stat. Deja din decembrie n-am reuşit să mai plătim dările pentru că nu sunt lucrări. Asta e situaţia. Dar toţi banii noştri i-am investit aici, în casa asta. Şi noi am făcut-o, cu mâinile noastre. Şi când am zis şi noi Doamne ajută că am terminat, a venit apa“.
Preşedintele României i-a promis personal Mirelei că digul va fi făcut. Dar degeaba: Mirelei îi pare rău acum că şi-a făcut casă frumoasă în Săuceşti. Dacă ar fi avut pământ undeva mai în deal ar fi construit acolo, dar în Italia nu a reuşit să câştige suficient şi pentru casă, şi pentru teren. Pe de altă parte, Mirela, născută şi crescută în Săuceşti, nu-şi aminteşte ca până în 2005 apa să-i fi intrat vreodată în curte.
Statisticile Administraţiei Apelor Române îi dau dreptate Mirelei Lungu. În ultimii 40 de ani, doar cinci case din satul Săuceşti au mai fost inundate, cele construite în zonele cele mai joase ale satului. Niciodată în ultimul secol Siretul nu a atins în amonte de Săuceşti debite de peste 2.500 mc/secundă. S-a întâmplat însă în 2008 şi în 2010.
Casa Mirelei Lungu este aproape de centrul satului, zona care a devenit inundabilă abia după anul 2000. Cine e responsabil de umflarea Siretului în aceşti ultimi ani? Bărbaţii din sat spun că „ucrainenii“ din nord, care au dat drumul la baraje. Femeile bătrâne, în înţelepciunea lor, zic că „lumea, care-i re“. Că doar nu oamenii buni au defrişat hălci uriaşe de păduri şi au distrus malurile cu balastiere.
Mirela Lungu se agită dezorientată prin casa răcoroasă şi umedă ca o peşteră. Din loc în loc, sub paşii ei, se mai aude crăpând o bucată de gresie. Se sprijină pe o cutie plină cu biscuiţii aduşi în sat de Dan Diaconescu, care a venit cu televiziunea şi a promis că va face el digul.
Dar Mirela nu mai crede în promisiuni, nu va mai vota niciodată şi, în urma acestor inundaţii, s-a hotărât împreună cu soţul ei că e timpul să se întoarcă în Italia: „Încuiem, punem alarma şi plecăm. Eu nu aş vrea, dar nu avem încotro. Venim numai în vacanţă“.
Soţul şi fiica Mirelei nu au putut să vadă la televizor cum le-a intrat preşedintele în casă pentru că nu au avut câteva zile curent. Colegele însă au sunat-o să-i spună că au văzut-o la ştiri. Glorie? Nu-i trebuie Mirelei glorie. Casa. Digul!

Un miracol!

Sacul cu ajutoare şi bocancii negri uriaşi ajung în curtea familiei Gâscă. Vasilică e cel mai mic din trei fraţi şi cel mai sfios. E o familie săracă. Apa le-a luat, în 2008, casa de chirpici şi statul le-a construit una solidă, căreia ei i-au adăugat o bucătărie.
La inundaţiile din 2008 au fost nevoiţi să doarmă câteva luni în fâneaţă, până ce au dat păianjenii peste ei şi s-au mutat sub cerul liber. Atunci, când a venit apa, Vasilică s-a speriat atât de tare încât a început să plângă. Deşi are deja 12 ani, băiatul încă nu a învăţat să înoate.
Acum se strânge ca iedera în jurul maică-sii, Ramona, o femeie cu voce blândă, care povesteşte cum au pierdut cel mai de preţ aparat al familiei: „Prin 2007 ne-au dat de la şcoala nişte bani. Am pus şi noi cealaltă parte şi aşa am putut să ne luăm un computer. Dar când a venit apa în 2008 a căzut podu’ peste unitate şi l-a luat. Am rămas fără el“.
Astăzi, deşi au casa zdravănă, cei trei fraţi dorm înghesuiţi în pod printre paturi murdare. În casă, nămolul adus de Siret a fost mare de o palmă şi pute a baltă şi a mort.
„Băă, hai că a venit Băsescu“, se strigă din stradă.
Vasilică îşi aminteşte de bomboanele preşedintelui, „baba din boscheţi“ – de carnetul ei de pensii înecat, Mirela Lungu – de digul care trebuie construit în jurul satului, Constantin Vădăvoiu – de independenţa viitoarei lui candidaturi.
Însă, preşedintele României a stat doar zece minute la Săuceşti şi acum, în faţa primăriei, se mai găsesc doar reporterii televiziunilor de ştiri şi primarul Ştefăniţă Manea, bucălat şi liberal, care trage concluzia finală:
„Acum se va întâmpla un miracol. Nu? Se vor face 18 km de dig. Cum, până când? Până când se termină acel dig de construit. Este destul doar apariţia preşedintelui, că restul se rezolvă de la sine“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII