19.8 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateNatura dezlantuita a provocat pagube in Mehedinti

Natura dezlantuita a provocat pagube in Mehedinti

In numai 30 de minute, sâmbata, Severinul era de nerecunoscut, strazile orasului fiind pline cu apa in urma ploilor abundente. Toate gurile de canalizare au fost colmatate, apa depasind in unele zone, pe strada, chiar si 30 de centimetri. Vântul a luat acoperisurile unor blocuri si a rupt mai multi copaci din comuna Simian.


Departamentul de urgente Drobeta a avut un sfârsit de saptamâna plin, din cauza evenimentelor provocate de furia naturii. Un depozit furajer din comuna Izvorul Bârzii a fost lovit de un fulger, ce a aprins o cantitate de 20 de tone de fân si nutret pentru animale. Timp de aproape doua ore, zece pompieri cu doua autospeciale pline cu apa au luptat cu flacarile ce amenintau mai multe case din zona. Tot trasnetul a omorât in satul Jiana, la nici 30 de minute dupa ce s-a aprins depozitul, 39 de oi, care erau strânse in jurul unui copac din câmpia comunei Danceu. Ciobanul a scapat ca prin minune de la moarte, el fiind plecat in acel moment sa aduca niste oi ce se speriasera de furtuna. Doua case din comuna Cazanesti au fost inundate, pompierii evacuând apa cu ajutorul motopompelor, iar jumatate din drumurile comunale din satul Oprisor au fost rupte de viitura. Circulatia este restrictionata in sat, aceasta desfasurându-se pe un singur fir. Meteorologii avertizeaza ca luni si marti in Mehedinti vor cadea precipitatii abundente ce vor depasi 60 de litri pe metru patrat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS