Știri de ultima orăEvenimentUn mort și cinci răniți într-un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un mort și cinci răniți într-un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un bărbat a murit, vineri dimineaţă, în urma unui accident rutier produs în dreptul localităţii Jena, din judeţul Timiş, în care au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau şapte persoane, între care şi un minor.

Vineri dimineaţă, în jurul orei 8.45, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI şi prim ajutor în urma unui accident rutier produs în localitatea Jena.

„A fost alertat Detaşamentul de Pompieri Lugoj şi la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, precum şi două ambulanţe SAJ. La faţa locului este alertat elicopterul SMURD Caransebeş”, precizează sursa citată.

Accidentul s-a produs în jurul orei 08:40, pe DN 6, în timp ce un bărbat de 62 de ani conducea un autoturism dinspre Lugoj către Caransebeș. La un moment dat, mașina condusă de acesta a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani. În urma impactului, autoturismul condus de șoferul de 62 de ani a fost proiectat într-un al treilea autoturism, care circula regulamentar.

Șoferul de 62 de ani a decedat în urma coliziunii. Alte cinci persoane au fost rănite.

Citește și: Românii cu baterii de stocare au furnizat joi seară energie în rețeaua națională cât un reactor de la Cernavodă. „E un gest de solidaritate“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS