6.7 C
Craiova
sâmbătă, 10 decembrie, 2022
Știri de ultima orăSportFotbalChristian Gyan, câştigător al Cupei UEFA, a încetat din viaţă la doar 43 de ani

Christian Gyan, câştigător al Cupei UEFA, a încetat din viaţă la doar 43 de ani

Internaţionalul ghanez Christian Gyan, fostul jucător al echipei Feyenoord Rotterdam, cu care a câştigat Cupa UEFA în anul 2002, a încetat din viaţă la doar 43 de ani, a anunţat clubul olandez, citat de agenţiile EFE şi Agerpres.

„Feyenoord a pierdut prin Gyan un fost jucător cu o mare inimă pentru acest club, unul din favoriţii suporterilor şi un om fantastic“, a afirmat echipa din Rotterdam într-un comunicat dat publicităţii.

Fostul jucător se lupta de mai multe luni cu un cancer avansat.

Gyan a ajuns la Feyenoord la vârsta de 17 ani. După un sezon petrecut la Excelsior a revenit la prima echipă a lui Feyenoord unde a jucat până în 2006.

El a câştigat campionatul în 1999 şi a atins apogeul carierei sale la finele sezonului 2001-2002, când a câştigat Supercupa Olandei şi Cupa UEFA.

În finala competiţiei continentale, cu Borussia Dortmund (3-2), Gyan a jucat alături de Robin van Persie, fiind unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.

Citeşte şi: „U” Craiova a anunţat un cantonament în Turcia. Se va pleca pe 3 ianuarie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS