12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMinifotbal / România, în semifinalele Mondialului din Australia

Minifotbal / România, în semifinalele Mondialului din Australia

Selecţionata de minifotbal a României s-a calificat, astăzi, în semifinalele Cupei Mondiale din Australia. Echipa noastră a surclasat echipa gazdă, Australia, cu scorul de 6-0 (4-0), la Perth, informează Agerpres.
Golurile tricolorilor au fost marcate de Stelian Stancu, Mircea Ciprian Ungur (2), Toma Vincene, Sebastian Petrişor Vasile şi Dragan Robert Paulevici.

În semifinale, echipa antrenată de Virgil Bejenaru va înfrunta învingătoarea dintre Cehia şi Mexic. Cehia este deţinătoarea trofeului, după ce a învins Mexicul cu 3-0 în finala ediţiei din 2017.

Cealaltă semifinală va opune Ungaria şi Brazilia.

Naţionala de minifotbal a României a cucerit primele şase titluri europene la acest sport, iar anul trecut a fost finalistă. La Cupa Mondială, tricolorii au ocupat locul al treilea în 2015, la prima ediţie, iar în 2017 au pierdut în optimi.

Citeşte şi: Tricolorii Under 19 au debutat cu un egal în preliminariile CE 2020

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS