Știri de ultima orăEvenimentTrei români, găsiți morți într-o locuință din SUA. Poliția a intervenit după o sesizare privind un „oaspete nedorit”

Trei români, găsiți morți într-o locuință din SUA. Poliția a intervenit după o sesizare privind un „oaspete nedorit”

Trei persoane de origine română, toate în vârstă de 71 de ani, au fost găsite moarte într-o locuință din North Royalton, o suburbie a orașului Cleveland, în statul american Ohio. Poliția a ajuns la adresă marți seara, după ce vecinii au reclamat zgomote și au semnalat prezența unui „oaspete nedorit”.

Potrivit autorităților, cadavrele au fost descoperite în urma unei intervenții care a implicat și o echipă specială SWAT. Biroul medicului legist din comitatul Cuyahoga a identificat victimele miercuri dimineață: Emila Ciortan, Sorin Ciortan și Ștefan Pascu, toți în vârstă de 71 de ani, potrivit ziare.com

Unul dintre cei trei ar fi fost „oaspetele nedorit”

Poliția din North Royalton a fost sesizată marți, cu puțin înainte de ora 20:00, după ce vecinii au auzit zgomote în locuința aflată la aproximativ 21 de mile nord de Cleveland.

La sosirea echipajelor, polițiștii au intrat în casă și au descoperit două persoane decedate. Ulterior, aceștia s-au retras și au cerut întăriri după ce au observat pe aleea locuinței un autoturism despre care credeau că îi aparține persoanei semnalate drept „oaspete nedorit”.

O echipă SWAT a intervenit ulterior și a pătruns în locuință, unde a descoperit al treilea cadavru.

Potrivit autorităților, Ștefan Pascu ar fi fost persoana pentru care fusese făcută sesizarea inițială. Relația dintre cele trei persoane este încă investigată de polițiști.

Autoritățile nu au precizat cauza deceselor

Deocamdată, poliția nu a oferit informații despre circumstanțele în care au murit cele trei persoane.

Imagini video difuzate de postul local WEWS, afiliat ABC, par să surprindă mai multe geamuri sparte în partea din față a locuinței și ușa de la intrare desprinsă din balamale.

Reprezentanții Departamentului de Poliție din North Royalton au transmis că situația este sub control și că nu există un pericol pentru populație.

„Situația este acum sub control și nu există nicio amenințare la adresa siguranței publice”, au precizat autoritățile.

Citeşte şi: Nicușor Dan îl critică pe George Simion înaintea protestului AUR: „Lumea pur și simplu n-ar trebui să mai ia în seamă ce spune”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS