Știri de ultima orăLocalUrmărire în trafic, în Olt: șofer din Caracal, prins cu 1,06 mg/l alcool în aerul expirat

Urmărire în trafic, în Olt: șofer din Caracal, prins cu 1,06 mg/l alcool în aerul expirat

Un bărbat de 48 de ani, din municipiul Caracal, a fost urmărit de polițiști după ce nu a oprit la semnalul acestora, pe o stradă din Balș. Acesta a fost prins în comuna Brâncoveni, iar testarea cu etilotestul a indicat o concentrație de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 12 noiembrie 2026, în jurul orei 23:00. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș desfășurau activități specifice pe strada Nicolae Titulescu, când au făcut semnal regulamentar de oprire unui autoturism.

Șoferul nu s-a conformat, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Urmărirea s-a încheiat în comuna Brâncoveni, unde conducătorul auto a oprit mașina, a coborât și a încercat să fugă.

În urma somațiilor, bărbatul a fost imobilizat și încătușat, apoi condus la sediul poliției. Acesta a fost identificat ca fiind un localnic în vârstă de 48 de ani din Caracal.

Polițiștii au întocmit un dosar penal

Pentru că emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilometru. Rezultatul a indicat 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la Spitalul Orășenesc Balș, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.

Citeşte şi: Peste 100.000 de lei în amenzi, aplicate de polițiștii din Mehedinți într-o singură zi


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS