Deşi luna viitoare ar urma să aibă loc tratative pentru prelungirea contractului cu italianul, finanţatorul Ştiinţei a pus tunurile pe acesta, nemulţumit de modul în care evoluează Universitatea.
Antrenorul Nicolo Napoli a decis, în iarnă, să se despartă de preparatorul fizic Urbano Lega, aducându-i pe Donati Quinto şi Luigi Busolin. Patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu, i-a lăsat mână liberă italianului, dar, după meciul cu FC Argeş, a dezvăluit că nu a fost de acord cu această mutare, imputându-i acest lucru lui Napoli. „Echipa are probleme mari din punct de vedere fizic. Îndepărtarea lui Urbano Lega se pare că a fost o greşeală. Băieţaşii pe care Napoli i-a adus în iarnă nu prea şi-au făcut treaba. Napoli trebuie să-mi dea explicaţii! Nu este normal să avem emoţii şi să câştigăm in extremis cu golul unui jucător care n-a mai evoluat de un an (Njock – n.r.) şi care a intrat pe teren într-un picior", a spus Mititelu. Patronul Ştiinţei a fost contrat de Napoli, care a declarat: „Am jucat bine, ne-am creat multe ocazii şi am ratat. Echipa stă bine fizic, a arătat-o în repriza a doua, când FC Argeş nu a avut nici un şut la poartă. Este o victorie meritată şi importantă, care ne apropie de obiectivul nostru. Sunt mulţumit de staff, suntem pe locul cinci şi nu văd motive de nemulţumire".
Gane, pus la colţ
Şi „secundul" Jerry Gane i-a luat apărarea lui Napoli. „Nu sunt probleme de ordin fizic la echipă. E greu totuşi să menţii un ritm ridicat 34 de etape", a spus Gane. Imediat a fost pus la punct de Mititelu. „Gane să-şi vadă de treaba lui, n-are ce căuta să dea declaraţii. Habar nu are! Au ajuns şi antrenorii secunzi să-şi dea cu părerea. Jucătorii nu au nici o vină, ei sunt victimele unei pregătiri fizice precare. M-am opus plecării lui Urbano, mi s-a spus că vin alţi preparatori care sunt la fel de buni, însă nu e aşa. În ce calitate îşi dă Jerry Gane cu părerea? Poate îmi spune şi ce să fac la club! Nu Gane e purtătorul de cuvânt al clubului. Să vorbească la el acasă, nu la Craiova. Explicaţii peste explicaţii, numai ei, antrenorii, nu au nici o vină. El n-a văzut că eram ca nişte bătrânei pe teren?! Până marţi, vreau alt preparator fizic la echipă!", a ordonat Mititelu.
Balaci: Cu FC Argeş a fost un meci prost
Managerul general al Ştiinţei, Ilie Balaci, care, înainte de meciul cu FC Argeş, îi trasase lui Napoli sarcina de a găsi un nou Florin Costea printre juveţi pentru a „rezolva" meciul cu piteştenii, era şi el nemulţumit duminică seară.
„Rezultatul mă mulţumeşte, jocul nu. Era foarte important pentru Craiova să câştige pentru că am luat două puncte în lupta directă cu CFR Cluj. Trebuie să ne revenim. Ne-a lipsit foarte mult şi Florin Costea. E golgheterul nostru, e internaţional, poate să inventeze oricând o fază din care să înscriem un gol. Astăzi am reuşit să ne impunem chiar dacă ne-am chinuit pentru a înscrie. Ne interesează să jucăm fotbal, să aducem lumea la stadion, la sfârşit facem calculele, nu acum. Cu FC Argeş a fost un meci prost!", a spus Balaci, storcându-i lui Napoli victoria în nas.
Toate acestea, cu puţin înainte ca oficialii craioveni să intre la negocieri cu Nicolo Napoli, care, la prima strigare a cerut, se pare, 350.000 de euro pentru a-şi prelungi înţelegerea cu Universitatea încă doi ani.

