Pe 1 septembrie 1996, în Maroc, s-a stins din viaţă cel mai prolific golgheter al Ştiinţei, Nelu Oblemenco. Era antrenor la Hassania US din Agadir, dar nu semnase contractul cu echipa marocană. La sfârşitul unui meci amical împotriva unei echipe antrenate tot de un român (Alexandru Moldovan, „Roşu“) i s-a făcut rău, iar după câteva ore a murit la spitalul din Agadir. A fost înmormântat în cimitirul „Ungureni“ din Craiova pe 7 septembrie 1996. Stadioanele din Craiova (fostul „Central“) şi cel din Corabia poartă numele fostului tunar al Craiovei, „Ion Oblemenco“.
În perioada de jucător a lui Oblemenco, ziaristul Marius Popescu a publicat, în 1975, o carte despre golgheterul Universităţii: „Oblemenco şi campioana unei mari iubiri“.
Emil Bobu şi Zoe Ceauşescu au vrut să dărâme statuia lui Oblemenco
Sculptorul Anton Barbu-Panaghia a realizat o statuie cu chipul lui Oblemenco, plecând de la sugestia unui fotoreporter de la fostul ziar „Înainte“, statuie care este amplasată şi acum în faţa stadionului din Bănie. „Această statuie mi-a adus celebritatea şi o parte dintre colegii mei de la UAP, probabil invidioşi, m-au reclamat la tiranul comunist Bobu. Acesta, după ce văzut statuia şi după ce a venit la mine în atelier (unde eu nu am fost prezent în acel moment, ascunzându-mă de teama consecinţelor) a renunţat la dărâmarea ei… A doua «încercare» prin care a trecut statuia a avut loc în 1989, când, aflată în vizită la Craiova, Zoe Ceauşescu a fost informată de existenţa acelei statui. Cum în perioada aceea nu trebuia să mai existe nici o statuie în afara celor oficiale, Zoe Ceauşescu a dat ordin să fie dărâmată cu buldozerul. Norocul statuii s-a numit însă, aproape paradoxal, fostul prim-secretar al judeţului, Ion Traian Ştefănescu. El a luat statuia şi a ascuns-o, a doua zi dimineaţa, undeva în Luncă, într-o clădire părăsită“, a povestit sculptorul Anton Barbu-Panaghia, după revoluţie.
Garrincha a fost învins de Oblemenco
Oblemenco este singurul fotbalist oltean care a cucerit de patru ori titlul de golgheter, în 1967 (17 goluri), 1970 (19 goluri), 1972 (20 goluri) şi 1973 (21 goluri), egalând astfel recordul deţinut de Dobay, dar n-a jucat nici un minut în vreun meci oficial al naţionalei, ci doar în câteva amicale.
Fostul selecţioner Angelo Niculescu, oltean din Craiova, l-a convocat pe Oblemenco la unele partide amicale, inclusiv în turneul de pregătire din Brazilia (ianuarie 1968), unde tunarul Ştiinţei a şi marcat. Printre echipele învinse de România s-a numărat şi cea în care juca pe atunci Garrincha, FC Treze, pe care „tricolorii“ au învins-o cu 2-1, ambele goluri fiind înscrise de Oblemenco. După revenirea în România, Angelo Niculescu nu l-a mai convocat la naţională pe Oblemenco, iar în cartea pe care a publicat-o peste câţiva ani, „Corabia cu 11 pasageri“, selecţionerul a găsit o scuză destul de ridicolă: „Am rămas în cele din urmă credincios părerii mele că Oblemenco se dovedeşte extrem de util la echipa sa de club – unde dădea gol mai la fiecare partidă – dar nu se poate integra în mecanismul mult mai dificil şi complex al naţionalei!“.
Adrian Cioroianu: „Oblemenco a fost sufletul nostru veşnic tânăr“
Pe un exemplar al cărţii despre Oblemenco aparţinând unei surori a celui dispărut, Clava Oblemenco-Negrilă, actualul ministru de externe, Adrian Cioroianu, a scris câteva rânduri în memoria tunarului Băniei: „Nelu Oblemenco a fost sufletul Craiovei. În «bătaia» lui ne regăseam cu toţii, un întreg oraş aflat pe orbita unui stadion pe care acest magician făcea minuni cu balonul şi cu speranţele noastre că Ştiinţa poate fi nu numai «campioana unei mari iubiri», ci chiar a ţării.
Nelu Oblemenco a fost sufletul nostru veşnic tânăr. Şi, când el s-a întâmplat să plece dincolo, tot acest oraş s-a simţit brusc văduvit – de un om de omenie, de un om de talent.
Esenţă a Olteniei inventive şi explozive, Nelu Oblemenco a fost prea mult alături de fotbal şi prea puţin alături de noi. În memoria eternului campion Oblemenco“.
