17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAntonio Puerta a fost înmormântat

Antonio Puerta a fost înmormântat

Antonio Puerta, fostul fotbalist al formaţiei FC Sevilla, care a decedat marţi, la 22 de ani, a fost înmormântat miercuri după-amiază în cadrul unei ceremonii private, la care au participat doar familia, oficialii clubului FC Sevilla şi prietenii mijlocaşului. Corpul său a fost incinerat la cimitirul San Fernando din Sevilla, la cererea familiei, care a acceptat ca organele fostului jucător să fie donate.
Tânărul fotbalist, care a decedat în spital, după două zile în care a fost menţinut în viaţă doar cu ajutorul aparatelor, ca urmare a mai multor stopuri cardiace suferite în timpul unui meci, a fost omagiat la Sevilla şi în întreaga Spanie. În noaptea de marţi spre miercuri, la stadionul „Ramon Sanchez Pizjuan“ a fost improvizată o capelă unde a fost adus corpul neînsufleţit al lui Puerta. Suporteri ai echipei FC Sevilla, dar şi ai rivalei Betis au venit să aducă un ultim omagiu jucătorului decedat la doar 22 de ani.
Sicriul fostului fotbalist a fost acoperit cu un steag al centenarului club FC Sevilla, iar alături au fost depuse cele mai recente trofee câştigate de FC Sevilla, între care şi cel al Cupei UEFA obţinut în sezonul 2006/2007.
La plecarea de la stadion a cortegiului funerar, cei aproximativ 20.000 de suporteri prezenţi la porţile arenei şi pe străzile apropiate au strigat „Sevilla! Sevilla! Sevilla!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU