22.6 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăSportMircea Sandu este interesat de rezultate

Mircea Sandu este interesat de rezultate

Din delegatia reprezentativei de fotbal a României care a plecat ieri in SUA au facut parte, printre altii, presedintele FRF, Mircea Sandu, directorul general al FRF, Ionut Lupescu, precum si presedintele LPF, Dumitru Dragomir.


Mircea Sandu a spus ieri ca nu-i sunt indiferente rezultatele pe care tricolorii le vor obtine la acest turneu. „Este un turneu binevenit pentru echipa nationala, insa obositor. Vizam in primul rând o coeziune mai mare a echipei. Nu mergem sa pierdem in Statele Unite, rezultatele au importanta lor si sunt interesante“, a spus „Nasu’“. Ionut Lupescu considera ca turneul din Statele Unite reprezinta o sansa unica pentru unii jucatori de a vizita SUA. „Este un turneu important, puternic, iar unii dintre noi avem sansa sa vizitam Statele Unite. Important este ca Piturca sa traga unele concluzii pentru campania din toamna, când, ca si acum, ar putea exista doi-trei accidentati“, a opinat Lupescu, care este convins ca „va iesi iures la intoarcere, indiferent de rezultatele din SUA“. Oficialul FRF considera ca jucatorii de la echipele rivale din Divizia A se impaca bine la echipa nationala. „Toata lumea se intelege bine in lot. Nationala este o familie“, a precizat Lupescu.


Si Dumitru Dragomir a impartasit parerea lui Lupescu. „Când jucatorii vin la echipa nationala uita de toate animozitatile. Intre fotbalisti nu sunt astfel de discutii. Sunt numai niste strategii idioate ale unor conducatori, care cred ca isi sensibilizeaza sefii prin declaratii razboinice, sau cred ca fac fotbalistii sa joace mai bine“, a opinat Dragomir.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS