9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSuperlovitura pentru Bölöni

Superlovitura pentru Bölöni

Rennes a reusit o victorie de rasunet, 4-1, pe terenul campioanei ultimilor patru ani in Franta, Olympique Lyon.


In cadrul etapei a 28-a din Ligue 1, formatia antrenata de Ladislau Bölöni, Rennes, a reusit, sâmbata seara, o victorie de rasunet, 4-1, pe terenul campioanei ultimilor patru ani in Franta, Olympique Lyon. Principalul protagonist al partidei disputate pe stadionul „Gerland“ a fost atacantul nigerian John Utaka, care a reusit a doua „tripla“ consecutiva in campionat, o performanta care nu mai fusese realizata in Franta de 20 de ani. Atacantul bretonilor a deschis scorul in minutul 20, iar tânarul Yoann Gourcuff (de 19 ani) a majorat diferenta de pe tabela in minutul 32. Scorul la pauza a fost 1-2, dupa ce Juninho a transformat un penalti (’38). In repriza a doua, Utaka l-a mai invins inca de doua ori pe portarul Coupet (’53, ’73).


„Sunt mândru de jucatorii mei“


Dupa meciul de la Lyon, Bölöni a afirmat ca victoria obtinuta in fata campioanei en-titre este pentru Rennes o „superlovitura“ si s-a declarat mândru de evolutia jucatorilor sai.


„Nu este o lovitura buna, este o superlovitura. Tot ceea ce am lucrat in ultima saptamâna a functionat. Ramân, insa, realist, chiar daca am câstigat in fata liderului. Olympique Lyon a avut un meci greu in aceasta saptamâna (saptamâna trecuta – n.r.), in Liga Campionilor, si nu a evoluat la capacitate maxima“, a afirmat Bölöni.


Tehnicianul român a laudat prestatia jucatorilor sai: „Sunt cu adevarat mândru de jucatorii mei. Au fost la inaltime din punct de vedere fizic, au stapânit mijlocul terenului, nu au pierdut baloane, iar toate acestea au facut diferenta“.


La rândul sau, antrenorul formatiei Olympique Lyon, Gerard Houllier, a pus infrângerea din meciul cu Rennes pe seama lipsei de prospetime a jucatorilor sai. „A fost un esec colectiv. Este bine ca, in ciuda infrângerii, jucatorii au ramas uniti. Ne-a lipsit câte putin din toate, dar in special prospetimea. Când incepi rau un astfel de meci, este greu sa mai revii“, a opinat Gerard Houllier.


Celelalte rezultate


Girondins Bordeaux, ocupanta locului secund in Ligue 1, nu a reusit sa profite de infrângerea suferita de Olympique Lyon si a obtinut doar o remiza pe teren propriu, 3-3, cu „lanterna“ Metz. Chamakh (’17 si ’19) si Alonso (’70) au marcat pentru gazde, in timp ce golurile oaspetilor au fost inscrise de Youla (’15), Roux (’20, autogol) si Contout (’44). Dupa aceasta remiza, Bordeaux s-a apropiat la sase puncte de Lyon, care are si un meci mai putin disputat.


FC Nantes, echipa la care evolueaza românul Claudiu Keseru, a terminat la egalitate partida disputata pe teren propriu cu PSG, scor 0-0. Keseru a fost rezerva si nu a intrat pe teren.


In celelalte partide din etapa a 28-a din Ligue 1 s-au inregistrat urmatoarele rezultate: AJ Auxerre – FC Toulouse 2-0 (Akale ’20, Kahlenberg ’70), Le Mans – AS Saint-Etienne 0-1 (Helder Postiga ’56), Nancy – Sochaux 0-3 (Dagano ’17, Lecluse ’45-autogol, Ilan ’88), Strasbourg – Troyes 2-0 (Diane ’13, Abdessadki ’88), AS Monaco – OSC Lille 0-1 (Odemwingie ’58), RC Lens – AC Ajaccio 1-0 (D. Cousin ’18) si Marseille – Nice 1-0 (Maoulida ’66).


Rennes a facut senzatie


Presa franceza a laudat prestatia echipei lui Bölöni dupa victoria obtinuta in fieful campioanei Frantei. „Rennes face senzatie“, a titrat Le Figaro. „Rennes s-a prezentat la Lyon cu moralul si increderea refacute. Lumea se astepta sa vada o echipa prudenta, cu un joc de asteptare, mai ales in defensiva, insa s-a produs exact contrariul. Olympique Lyon nu a avut ritm si a fost invinsa la toate capitolele“, a scris publicatia citata. De asemenea, Le Figaro a opinat ca penaltiul in urma caruia Juninho a marcat unicul gol al formatiei Olympique Lyon in partida cu Rennes a fost acordat „cu generozitate“. La rândul sau, site-ul oficial al clubului la care activeaza Bölöni a titrat „Stade Rennais FC zdrobeste pe Lyon cu 4-1!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS