13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAsteptind-o, in 13, pe zeita Fortuna!

Asteptind-o, in 13, pe zeita Fortuna!

Ajunsa „ciuca batailor“ in campionat, Universitatea are astazi sansa calificarii in finala Cupei României intr-un meci care ar putea insemna mult pentru olteni, mai ales pentru moral. Scorul destul de fragil din tur, 1-0 pentru Farul, este un fel de argument pentru Universitatea, dar problema este alta. In primele patru etape din retur, oltenii nu s-au regasit deloc, fiind acum cu un picior in Divizia B! O rusine, iar groparii se cunosc…


Legenda unei mari iubiri a ajuns acum mititica si compatimita nu numai in România, ci si in strainatate, acolo unde mii de români sufera si nu inteleg cum s-a ajuns aici. Ingropati in mediocritate, aproape blocati psihic, oltenii pot produce astazi un soc: calificarea in finala Cupei României. Sigur, daca Universitatea ar aborda altfel meciul, daca daruirea aceea olteneasca ar reveni pe „Ion Oblemenco“, daca…


Adversara de astazi este echipa revelatie a turului si are ginduri indraznete pentru 2005. „Vreau sa ne calificam in finala Cupei României, iar in campionat sper sa ne pastram locul patru (ocupat la sfirsitul turului, dar si acum, dupa etapa a 19-a – n.r.). Ma bazez pe maturitatea la care au ajuns jucatorii mei“, a spus, in pauza competitionala, antrenorul Petre Grigoras. Pina in prezent, marinarii sint, cum se zice, in grafic. Oltenii ar putea strica astazi socotelile Farului in ceea ce priveste obiectivul din Cupa României, mai ales ca aceasta competitie este cea a surprizelor. In timp ce Universitatea a cucerit sase Cupe ale României (ultima, in 1993, cu Bondrea principal), Farul nu s-a calificat niciodata in finala Cupei României! A ajuns doar de trei ori in semifinale (1966, 1969, 1992) si atit.


Ce va fi astazi? Un fost mare fotbalist al „Craiovei Maxima“ spunea ieri: „ Valoarea jucatorilor isi spune cuvintul, iar situatia actuala a Universitatii putea fi alta daca se tinea cont de asta. Doar invocind norocul nu putem sa emitem mari pretentii. Oricum, o calificare miine (astazi – n.r.) in finala Cupei României ar da alt moral Universitatii“.


Va fi astazi, 13 aprilie, zeita Fortuna deasupra fostului „Central“?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII