O judecătoare federală americană a anulat luni acordul încheiat între Donald Trump şi administraţia fiscală care ar fi conferit preşedintelui SUA şi apropiaţilor săi o imunitate fiscală retroactivă, într-o decizie extrem de dură împotriva miliardarului octogenar şi a guvernului său.
Donald Trump depusese o plângere împreună cu fiii săi, Eric şi Donald jr., în ianuarie, împotriva administraţiei fiscale americane (IRS) şi ceruse 10 miliarde de dolari daune şi interese pentru că aceasta nu a reuşit să împiedice scurgerea de informaţii privind declaraţiile sale fiscale în timpul primului său mandat (2017-2021).
În schimbul retragerii acestei plângeri obţinuse în luna mai crearea de către Ministerul Justiţiei a unui fond „antiinstrumentalizare” de aproape 1,8 miliarde de dolari, destinat susţinătorilor săi, despre care afirma că au fost persecutaţi sub mandatul predecesorului său, Joe Biden.
După o primă decizie a justiţiei la sfârşitul lunii mai care interzice până la noi ordine orice utilizare a acestui fond, denunţat de opoziţia democrată ca fiind un „fond secret” pentru miliardar, guvernul republicanului declarase că renunţă la el, notează France Presse, citată de Agerpres.
Dar cu acest acord, Donald Trump obţinuse şi ca el însuşi, familia sa şi companiile sale să beneficieze de o imunitate fiscală retroactivă, adică ca IRS să nu poată să conteste declaraţiile lor fiscale din trecut.
Judecătoarea Kathleen Williams din Florida închisese iniţial plângerea familiei Trump după renunţarea comunicată.
Tribunalul, „înșelat” de Trump și fiii săi
Ea fusese totuşi sesizată ulterior de 35 de foşti judecători federali, care afirmau că tribunalul a fost „înşelat”, pentru că reclamanţii – în speţă preşedintele şi fiii săi – omiseseră în mod deliberat să o informeze pe magistrată despre acordul încheiat imediat după aceea cu Ministerul Justiţiei în schimbul acestei renunţări.
Acordul a fost anulat în final luni de judecătoare.
În decizia sa, ea apreciază că plângerea iniţială fusese depusă „într-un scop necorespunzător” pentru că reclamantul principal, Donald Trump, conduce în calitate de preşedinte cealaltă parte.
Potrivit judecătoarei, cele două părţi „au lucrat în tandem şi nu au fost în realitate niciodată adversare”.
Plângerea reprezenta „o tentativă de a furniza o anume legitimitate” acestui acord, apreciază ea, în voinţa de a furniza o imunitate preşedintelui şi apropiaţilor săi şi de „a acapara miliarde de dolari, venind de la contribuabili americani pentru a repara prejudicii care nu sunt definite de lege”.
Magistrata l-a trimis între altele pe avocatul familiei Trump, Alejandro Brito, în faţa baroului din Florida pentru potenţiale măsuri disciplinare.

