14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportOltenii se gindesc la promovare

Oltenii se gindesc la promovare

Divizionara B FC Craiova si-a strins ieri rindurile in vederea noului sezon, echipa reunindu-se la noul sediu al clubului de pe strada Unirii (vizavi de Minerva), care, cu aceasta ocazie, a si fost inaugurat. Deocamdata, singurele certitudini din cadrul echipei craiovene sint cuplul de antrenori, Nicolae Ungureanu – principal, Silvian Cristescu – secund si jucator si un lot subtire de 16 fotbalisti, care au evoluat si in sezonul trecut la gruparea olteana. Presedintele clubului, Jean Nitulescu, a tinut insa sa precizeze ca, in urmatoarele zile, lotul va fi completat cu cel putin cinci jucatori care au mai activat in prima si a doua divizie si cu care se afla in discutii avansate, totodata urmind sa mai fie cooptat in conducerea tehnica inca un secund, care se va ocupa, in special, de pregatirea portarilor.

Cu toate acestea, patronul echipei, Paul Valuta, a afirmat ca va face totul pentru ca FC Craiova sa se bata pentru promovare, aceeasi dorinta de performanta avind-o si principalul Nae Ungureanu. „Desi, momentam, lotul este subtire nu numai numeric, ci si valoric, vom mai aduce intariri pentru a face o figura frumoasa in noul sezon. Nu mai vreau sa ne luptam pentru salvare, ca in sezonul trecut sau sa ne scaldam in ape tulburi“, a precizat Ungureanu.

In privinta locului de disputare a partidelor, se poarta inca discutii pentru ca FC Craiova sa evolueze pe stadionul „Constructorul“, Caracalul fiind a doua optiune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS