Fostul capitan al Universitatii (’90-’92), Adrian Popescu, a debutat in Divizia A in martie 1981. In acel sezon, desi a jucat doar in meciul de debut – a imbracat tricoul de campion si pe acela de cistigator al Cupei Romaniei. A parasit echipa „alb-albastra“ dupa 11 ani, in vara lui ’92, preferind Elvetia. A revenit in tara in ’95 si a jucat la Universitatea, Extensiv, Poli Iasi si Constructorul Craiova (antrenor-jucator). Cifrele carierei sale: 302 meciuri in divizia A / 17 goluri. Cu Universitatea a cucerit: doua titluri si trei Cupe, plus participarile in Cupele Europene.
In echipa nationala a debutat in mai 1990 in partida Romania – Egipt 1-0. In perioada ’90-’92, a jucat in sapte partide, marcind un gol. A participat cu echipa Romaniei la CM din Italia (1990). A mai jucat in peste 20 de meciuri ale echipelor nationale de tineret si olimpica. In prezent, este vicepresedinte al Scolii de fotbal „Gica Popescu“, dar si antrenor (grupa ’86). A fost antrenor si la Universitatea, secund al lui Sandoi, in 1999/2000. Astazi implineste 42 de ani, motiv pentru care ieri i-am solicitat interviul de mai jos.
– Cea mai frumoasa si indelungata perioada a lui Adrian Popescu este cea legata de Universitatea.
– Intr-adevar, asa este. De copil mi-am dorit sa ajung fotbalist, nu neaparat profesionist. Am avut sansa de a fi crescut in „spatele“ unor mari fotbalisti, componenti ai unei echipe de aur a Universitati: Oblemenco, Deselnicu, Taralunga, Marcu. Apoi, am crescut pe linga Balaci, Stefanescu, Cirtu, Camataru. Aceasta-i istoria primilor mei pasi in ograda Universitatii: din copil de mingi la jocurile acestor monstri sacri ai fotbalului craiovean si romanesc, am ajuns sa fiu alaturi de ei si, ca jucator, sa-mi pun pecetea pe unele rezultate ale echipei „alb-albastre“.
– Abc-ul fotbalului insa nu l-ati invatat ca si un copil de mingi, ci in cunoscuta pepiniera a Universitatii…
– Am avut sansa de a ma pregati de mic la centrul de copii si juniori al Universitatii, unde am avut antrenori extraordinari. Un adevarat parinte mi-a fost Silviu Stanescu. Am „urcat“ la tineret si aici am jucat mai multi ani deoarece era foarte greu sa patrunzi in echipa mare. Juca generatia de aur si numai daca erai superfotbalist puteai patrunde. Am fost atacant (pe vremea junioratului), apoi m-am retras la mijloc. Dar cum sa joci la mijloc cind atunci erau Ticleanu, Donose, Balaci, Beldeanu? Am debutat in echipa mare ca fundas stinga! Nu jucasem niciodata. Am cistigat de atunci increderea antrenorului Tica Otet, Dumnezeu sa-l ierte. Mentorul meu il pot considera pe Mircea Radulescu, fara de care n-as fi avut acces la loturile nationale. Nu pot uita sezonul fast din ’90/’91 – eventul – cu Sorin Cirtu principal. Atunci am fost capitanul echipei.
– Cum este acum la GP, ca vicepresedinte si antrenor?
– De cind s-a inaugurat sediul actual al complexului „G.P.“, s-a schimbat totul cu 360°. Gica Popescu a investit enorm, iar cei care au primit aceasta incredere trebuie sa aduca rezultate pe masura investitiei.
– De cind ati „coborit“ (ghilimelele sint necesare) la munca de antrenor la juniori?
– De trei luni, dar este o munca utila, placuta si deosebit de complexa. Sint antrenor tinar si vreau, firesc, sa-mi pun pecetea asupra fotbalului, sa-mi verific astfel calitatile in aceasta meserie.
– Ati „racolat“ multi juniori de la Universitatea, inclusiv pe baiatul lui Mircea Irimescu!
– Exprimarea este incorecta. Formatia mea a fost completata cu citiva juniori de la Universitatea, care au venit de buna voie, cu acordul lor si al parintilor. Probabil ca au ales o scoala mai serioasa…
