Președintele Societății de Nefrologie din România, prof. univ. dr. Eugen Moța, cel care a pus în 1991 bazele Centrului de Dializă de la Craiova, la Spitalul Judeţean de Urgenţă, susţine că are şi în prezent pacienţi cu care a început dializa în urmă cu 22 de ani şi care au o stare generală bună. Boala cronică de rinichi este însă un calvar pentru orice pacient, numai dacă ne gândim la tratamentul dialitic pe care trebuie să-l facă de trei ori pe săptămână pentru a se menţine în viaţă.
Aproape 500 de doljeni fac în fiecare lună dializă în centrele din Craiova, tratament fără de care nu ar putea supravieţui. Şi fiecare se gândeşte la un transplant de rinichi ca la singura soluţie care l-ar scăpa de acest calvar. Problema este că listele de aşteptare la centrele de transplant din ţară sunt lungi, iar dacă nu ai şansa unui donator viu compatibil (în principiu o rudă de gradul I), pentru a primi un rinichi prelevat de la o persoană aflată în moarte cerebrală, care să şi corespundă, se aşteaptă ani de zile. Timp în care bolnavul cronic de rinichi trăieşte numai datorită dializei.
„Nici o ţară din lume nu reuşeşte să transplanteze toţi pacienţii potenţial transplantabili, dar prioritate au, în primul rând, tinerii. Ei sunt primii pe listele de aşteptare. Pacienţii sunt evaluaţi în centrele de transplant sau în clinicile de nefrologie de care aparţin şi unde sunt monitorizaţi în vederea transplantului renal, iar cu această evaluare merg la centrul pe care îl preferă şi se înscriu pe listă. Centrele cele mai mari, unde se fac cele mai multe transplanturi renale, sunt la Bucureşti şi Cluj-Napoca. În clipa în care un rinichi compatibil de la un donator cadavru este disponibil, pacientul este invitat la Centru pentru transplant. Dacă există un donator viu, pacientul nu se mai trece pe lista de aşteptare, ci merge la centrul de transplant, se fac testele de compatibilitate şi apoi intervenţia“, explică prof. univ. dr. Eugen Moța, şeful Clinicii de Nefrologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova.
Acesta susţine că majoritatea transplanturilor sunt un succes, dar şi în acest caz rinichiul transplantat nu rezistă o viaţă. „La un tânăr de 20 de ani, media funcţionării unui rinichi transplantat este în jur de 15 ani, în întreaga lume. După aceea, mulţi dintre pacienţi revin cu tratament dialitic, unii au şansa unui al doilea transplant, al treilea sau chiar şi al patrulea. În lume, s-a ajuns şi la al patrulea transplant la un pacient, pentru că rinichiul nu rezistă o viaţă. Şi mai e ceva, rinichiul transplantat nu vindecă boala cronică de rinichi. Multe din consecinţele bolii există şi după transplant, de aceea pacienţii trebuie riguros monitorizaţi atât de centrul care a efectuat transplantul, cât şi de centrul de nefrologie de unde îşi ridică medicaţia lunar“, a mai spus prof. dr. Eugen Moța, președintele Societății de Nefrologie din România.
A crescut procentul de rinichi prelevaţi de la persoanele decedate
Transplantul renal este metoda de substituţie a funcţiei renale pentru pacienţii cu boală cronică de rinichi considerată cea mai naturală, „pentru că în locul unui rinichi bolnav se pune unul sănătos, nu un aparat ca în hemodializă, care să îndeplinească parţial funcţiile rinichiului uman“, după cum susţine prof. dr. Eugen Moța. Şeful Clinicii de Nefrologie a SJU Craiova s-a arătat mulţumit de faptul că în 2013 este pentru prima oară, de când se face transplant renal în România, când numărul rinichilor transplantaţi de la un cadavru este mai mare decât al celor de la un donator viu.
„Asta înseamnă că s-a întâmplat ceva pozitiv în conştiinţa şi mentalul populaţiei. Şi mass-media au avut un rol important în educarea populaţiei, care a înţeles că, indiferent cât de mare este drama pe care o trăieşti când pierzi pe cineva drag, este important ca rinichiul, cordul, ficatul să poată fi prelevate şi transplantate celor aflaţi în suferinţă, care au nevoie de ele. Ar fi o mângâiere a acestor oameni faptul că, în drama lor, au ajutat pe altcineva, dându-i practic o şansă la viaţă. Când ne implicăm cu toţii, pacienţii sunt cei care au de câştigat. Societatea are nevoie de oameni sănătoşi, pentru că nu poate exista o economie sănătoasă, puternică, într-o ţară cu oameni bolnavi“, a precizat prof. dr. Eugen Moța.
„Sunt pacienţi cu o bună calitate a vieţii după 22 de ani de dializă“
Președintele Societății de Nefrologie din România susţine că are pacienţi în Craiova cu care a început dializa în urmă cu 22 de ani, când a înfiinţat Centrul de Dializă, şi care au o stare generală foarte bună. „Există pacienţi dializaţi în Craiova de peste 20 de ani. Am o pacientă, nu este elegant să-i dau numele, care are 22 de ani de dializă şi are o stare generală foarte bună. Dacă o vedeţi pe stradă, elegantă, nu vă daţi seama că face de 22 de ani dializă. Are şi un copil, care acum este student la medicină. Zilele trecute am avut surpriza să mă întâlnesc cu un pacient din Târgu Jiu, la care am iniţiat dializa aici, la Craiova, acum 22 de ani. Sorin îl cheamă şi este ca şi fiul meu, aşa m-am comportat cu el. Face dializă de la 17 ani, s-a căsătorit între timp, are şi o frumuseţe de copil. Duce o viaţă normală. Şi ce poate fi mai îmbucurător, mai frumos decât să vezi un pacient care are o bună calitate a vieţii, după 22 de ani de dializă“, a povestit prof. dr. Eugen Moța. „Sunt oameni care trăiesc de zeci de ani cu dializă. Ştiu un pacient care face dializă de 35 de ani la Spitalul «Carol Davila» din Bucureşti, este om de afaceri, e perfect integrat familial, socio-profesional“, a adăugat Eugen Moța.
Există două metode de dializă: hemodializa şi dializa peritoneală. „Hemodializa implică, pentru iniţierea tratamentului dialitic, efectuarea unei fistule arterio-venoase, iar pacientul depinde de un centru de hemodializă, unde vine de trei ori pe săptămână şi face trei şedinţe cu durata de circa patru ore – patru ore şi jumătate fiecare. Sunt pacienţi care vin la Craiova şi de la o sută de kilometri, de la Rast, Calafat, Cetate, chiar şi în condiţii de iarnă dificile, nu doar de frig, ci şi de zăpadă abundentă, viscol, iar atunci când drumurile erau înzăpezite viaţa acestora era pusă în pericol, pentru că ei sunt menţinuţi în viaţă cu acest tratament dialitic“, descrie prof. dr. Eugen Moța calvarul prin care trec pacienţii. În cazul dializei peritoneale, ea se iniţiază în spital, dar se continuă de pacient acasă, acesta făcând zilnic patru schimburi de soluţie specială la şase ore, un schimb durând circa 30 de minute.
