24 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateSezonul gripal, pe sfârşite

Sezonul gripal, pe sfârşite

La nivel naţional se înregistrează, de la o săptămână la alta, tot mai puţine cazuri confirmate cu gripă. Dacă săptămâna precedentă erau 70 de noi cazuri de gripă, în această săptămână numărul lor a fost de 31, conform datelor centralizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile şi Centrul Naţional de Gripă din cadrul INCDMI Cantacuzino până la data de 9 aprilie.

În total, de la începutul sezonului de supraveghere în România s-au înregistrat 710 cazuri de gripă, peste numărul consemnat anul trecut sau în urmă cu doi ani. Cele mai multe au fost în Bucureşti (223), după care au urmat judeţele Iaşi (96 de cazuri), Dâmboviţa (36), Vaslui (34) şi Constanţa (32). În Dolj s-au înregistrat până acum 18 cazuri confirmate cu gripă.

În săptămâna 1-7 aprilie a fost înregistrat un singur deces la un caz confirmat cu gripă (o femeie de 65 de ani din judeţul Vaslui), numărul total de decese confirmate cu gripă ajungând până în prezent la 26 (cele mai multe în Iaşi – 9). Comparativ, în sezonul 2010-2011 au fost înregistrate 21 de decese la cazuri confirmate cu gripă, în timp ce în sezonul 2011-2012 s-a consemnat un singur deces. În Dolj s-a consemnat până acum un singur deces confirmat cu gripă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS