12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateArtroza si importanta exercitiului fizic

Artroza si importanta exercitiului fizic

Sloganul „Fa miscare sau iti vei pierde mobilitatea“ este un sfat bun pentru persoanele cu artroza – alterarea distructiva a cartilagiilor sau fibrocartilagiilor articulare, de natura degenerativa – dar foarte putini fac exercitii fizice in mod regulat, desi stiu ca ar trebui. Cu scopul de a afla de ce se intâmpla acest lucru, cercetatorii de la Universitatea din Carolina de Sud au investigat pacienti cu artroza care au efectuat sau nu exercitii fizice in mod regulat. Astfel, acestia au descoperit ca atitudinea, medicatia si sprijinul medical joaca un rol important in decizia luata de pacientii artrozici de a ramâne activi sau de a deveni sedentari.


Atât cei care executau, cât si cei care nu faceau exercitii in mod regulat au declarat ca simteau durere in timp ce erau activi din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, cei activi erau de parere ca, in ciuda acestei dureri pe termen scurt, efectuarea exercitiilor va inregistra beneficii pe termen lung. Totodata, cei care nu efectuau exercitii fizice au declarat adesea ca nu se simteau capabili sa le execute din cauza artrozei. Cei care au continuat sa aiba activitate fizica erau mai deschisi in a-si schimba programul de exercitii chiar suportând durerea. De exemplu, un alergator care a dezvoltat gonartroza poate trece la un program de mers pentru a beneficia de avantajele activitatii fizice, cu mai putin impact asupra articulatiei si, implicit, cu mai putina durere.


Limite si beneficii


Medicii stiu acum ca optiunea de a ramâne activ fizic prin efectuarea de exercitii in mod regulat reprezinta una dintre cele mai bune metode prin care persoanele care sufera de artroza pot incetini progresia bolii lor, pot imbunatati conditia fizica in general si chiar pot ameliora durerea pe termen lung.


Exercitiile de stretching (intindere), forta si gimnastica aerobica ajuta pacientii in diferite moduri, dar studiile au aratat ca probabilitatea ca persoanele cu artroza sa aiba activitate fizica este mai mica decât la persoanele fara artroza. Wilcox si colaboratorii sai de la Universitatea din Carolina de Sud au investigat 68 de pacienti cu artroza care au facut parte din diferite grupuri de interes, cu scopul de a intelege mai bine perceptia lor asupra limitelor si a beneficiilor activitatii fizice.


Material realizat cu informatii preluate de pe www.sfatulmedicului.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS