Știri de ultima orăActualitateNicușor Dan, după decizia CJUE privind prescripția: Vina pentru această situație revine Parlamentului. Deciziile CJUE vor fi respectate

Nicușor Dan, după decizia CJUE privind prescripția: Vina pentru această situație revine Parlamentului. Deciziile CJUE vor fi respectate

Președintele Nicușor Dan a declarat că principala responsabilitate pentru situația creată în jurul prescripției răspunderii penale aparține Parlamentului, care nu a modificat legislația în termenul prevăzut după o decizie a Curții Constituționale a României (CCR).

Șeful statului a subliniat că, deși au existat interpretări diferite din partea CCR, Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) și Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), hotărârile instanței europene sunt obligatorii și vor fi aplicate în România, potrivit Agerpres.

”Sunt mai multe lucruri de spus aici. Un lucru care trebuie spus este că vina principală pentru această situație revine Parlamentului. Noi am avut o decizie a Curții Constituționale, care trebuia urmată într-un termen constituțional, dacă nu mă înșel, de 45 de zile – în orice caz, un număr de zile prevăzut de Constituție, trebuia o corecție legislativă, care nu s-a întâmplat în niște ani de zile. Acesta este punctul de la care am plecat. Mai departe, Dreptul nu este o știință exactă. Ce înseamnă actul de justiție, să pui în balanță niște principii de drept.

Curtea de Justiție a avut o opinie, Înalta Curte a avut o opinie. Azi sau ieri, Curtea de Justiție a Uniunii a venit să clarifice această chestiune. Deciziile Curții de Justiție ale Uniunii Europene sunt obligatorii, vor fi respectate în România. Asta este ce pot să spun”, a precizat șeful statului, într-o conferință de presă.

Declarațiile vin după ce CJUE a decis că interpretarea ICCJ prin care efectele deciziei CCR privind prescripția au fost extinse și pentru perioada 2014–2018 nu este compatibilă cu dreptul Uniunii Europene. Totodată, instanța europeană a precizat că această interpretare nu se aplică dosarelor aflate încă pe rol.

CJUE a arătat că principiul autorității de lucru judecat trebuie respectat

În același timp, CJUE a arătat că principiul autorității de lucru judecat trebuie respectat, astfel că hotărârile definitive prin care s-a constatat prescripția nu trebuie redeschise.

Problema își are originea în deciziile CCR din 2018 și 2022 privind întreruperea termenului de prescripție. Ulterior, ICCJ a stabilit că efectele acestora se aplică retroactiv până în 2014, aspect contestat în dosarul „Lin”, soluționat de CJUE prin hotărârile „Lin I” (2023) și „Lin II” (16 iulie 2026).

Citeşte şi: Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS