Cel mai important moment cu MRU la Turcescu și Cristoiu…

… A fost de la mare distanță asumarea unei poziții curajoase, deferente și clare, puțin inconștientă, aș adăuga, în chestiunea proprietății. Nu e puțin lucru, într-o țară cu politicieni specializați în fugă de răspundere. S-a comportat decent și foarte uman adresând scuze publice proprietarilor, acceptând că guvernul comite o mare nedreptate cu propunerea de a limita nivelul despăgubirilor. Explicațiile sale au sunat, cel puțin până la un punct, convingător și rațional. Și totuși, ceva esențial a rămas nelămurit. Ceva care scăpa, pe moment, logicii elementare. Însă, MRU a avut una dintre cele mai bune prestații publice de până acum, pusă în valoare de temele și întrebările adresate de Robert Turcescu și Ion Cristoiu.  
 MRU și-a construit întreaga demonstrație invocând urgența. România, a explicat el, nu poate depăși termenul de 12 iulie. Atunci expiră cele 18 luni acordate de CEDO, în interiorul cărora trebuia reformat sistemul despăgubirilor acordate foștilor proprietari. Ieșind din termen, a sugerat premierul, ne așteaptă apocalipsa. CEDO reia judecata în cele 2.500 de cauze cu proprietari, suspendate toate la sfârșitul lui 2010 prin așa-numita decizie pilot. În consecință, vor începe să curgă în valuri decizii de condamnare cu efect devastator. Crapă bugetul, explodează deficitul.
Și acum, veți întreba: Ce a rămas nelămurit? Ce nu e clar? Un mic detaliu. Cum va putea guvernul să controleze respectarea termenului-limită și respectarea parametrilor noii legi câtă vreme MRU anunța că propunerile sale vor fi trimise parlamentului? Cine își imaginează că, în plină campanie electorală, politicienii se vor năpusti să voteze propuneri de-a dreptul scandaloase, cum ar fi limitarea despăgubirilor la ridicolul plafon de 15% din valoarea bunurilor confiscate de comuniști? Asta echivalează cu o nouă naționalizare. Cine e nebun să și-o asume în an electoral? Chiar așa, de ce DOAR 15%? Așa ceva nu poate fi înghițit de la cineva care se pretinde de dreapta.  
Cât de realist e să trimiți astfel de propuneri în parlament, știind bine că politicienii români se comportă complet cretin în campanie? Pe urmă, n-ai majoritate. UDMR, de pildă, aflat sub presiunea bisericii româno-catolice, nu e de acord cu eliminarea retrocedărilor în natură. Ce te faci apoi dacă parlamentarii, iresponsabili cum îi știm, vor crește procentul despăgubirilor de la 15% la 80%, dacă vor eșalona plățile în perioade mai scurte decât cele calculate de guvern că fiind sustenabile astfel încât pe 12 iulie vei avea o lege pe care de fapt n-o poți aplica fără să arunci bugetul României în aer? 
Avem, așadar, o contradicție majoră între ce-și propune guvernul să realizeze pe termen scurt și ce poate să facă parlamentul în realitate. Iar MRU nu ne spune ce va face dacă, după zece legi croite prost în ultimii 22 de ani, va ieși încă una și mai proastă. Pe ce se bazează că lucrurile se vor rezolva în parlament? De ce nu apelează, cum ar fi absolut firesc, la instrumentul derogării cu șase luni de la termenul de 12 iulie, soluție acceptabilă la CEDO, pentru a ieși din isteria electorală? Ce soluție de rezervă are într-un moment când România nu-și permite încă un rateu pe tema proprietății? MRU nu spune, nici n-a fost întrebat. S-ar putea să joace cartea politică a debutului său de politician cu ambiții la prezidențiale. Fie îl va îngropa cu un bolovan atârnat de gât, fie îl va confirma ca om politic, capabil să rezolve teme imposibile.
 
 Dar va fi o temă grea, un veritabil turnesol și pentru opoziție. USL va trebui să exprime o poziție fără echivoc, nu să evite subiectul cum a încercat deja propunând o comisie de anchetă parlamentară la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. De anchetarea jafului de la ANRP se ocupă deja procurorii. Ponta și Antonescu au obligația, dincolo de țipetele obișnuite, să spună clar: sunt de acord sau nu cu plafonarea despăgubirilor? Eșalonate în câți ani? Susțin sau nu eliminarea restituirii în natură? Vor ridicarea plafonului la 30, la 50, la 70%? De unde bani? Liderii opoziției au datoria, măcar în al 12-lea ceas, să formuleze un răspuns. Vor să stopeze, în fine, dezastrul la care au participat din plin cât s-au perindat la guvernare? A ne scuti de eventuale soluții complexe, de noi scheme cețoase. Cu ele am ajuns în situația încurcată de azi, unică în Europa. Acum trebuie să își asume rapid o decizie, albă sau neagră.
Miercuri seară a evoluat un MRU diferit de ce am văzut până azi. A căutat ostentativ să arate că nu este doar un intelectual subțire, capabil să vorbească frumos și să-și zăpăcească audiența cu erudiția sa, ci știe să acționeze ca un premier lucid, gata să se sacrifice pentru o cauză nobilă, capabil să-și asume decizii grele, să-și înfrunte adversarii, să riște. Însă și-a etalat, din nou, în toată splendoarea, marea sa vulnerabilitate: fascinația eului, bucuria întâlnirii cu sine, atracția irezistibilă a oglinzii puse în față de șiretul Cristoiu.  
Am văzut la MRU un amestec straniu de Traian Băsescu și de Emil Constantinescu, de curaj sinucigaș și de narcisism supărător, ceva solar și ceva întunecat.