Oricât de mari am avea dioptriile, mai pe româneşte, oricât de chiori am fi, nu se poate să nu vedem cum, clipă de clipă, când statul (la noi veşnica gaşcă cu pute-rea la îndemână), când mai ştiu eu care din „deştepţii“ neamului, geniali în prezentul, la români, destrămat, îşi dau cu părerea, manipulând, după interes, fiecare cât şi cum poate. În caz contrar, te situezi, ca omul în apele lui, şi îţi spui un punct de vedere menit, în ultimă instanţă, să limpezească, dacă se poate, vremurile.
Bunăoară, dacă aş vrea să vă vorbesc despre comunism, v-aş recomanda o carte a mea „Puntea frântă şi căderea spre niciunde“ – Editura NEWEST, Târgu Jiu, 2006, 335 de pagini, sau v-aş spune, în câteva cuvinte, că m-am născut atunci, am trăit acolo vreo 30 de ani, sub el (nu e de colea!) şi, dacă m-ar întreba cineva: „ce este comunismul?“ nu cred că aş fi în stare să formulez o definiţie, după toate rigorile definiţiei (gen proxim şi diferenţă specifică – de la Aristotel citire). Nici măcar despre totalitarism nu pot spune mare lucru. Una era perspectiva de dinaintea lui `89, când mă raportam la valorile Occidentului (prezentate poleit, în fel şi chip. De, propaganda trebuia să-ţi ia cumva ochii!), şi alta e acum, când valorile respective au rămas doar în cărţi şi, eventual, o formulă a dorinţelor din inconştient pulsate, fie şi numai întâmplător, în conştientul meu şi cel colectiv. Dar să lăsăm comunismul! Trăim, spunem noi, chiar ne place să şi credem, de 20 de ani, în democraţie. E, nici despre democraţie nu ştiu cine ştie ce. Una am citit în manuale (nu degeaba le văd unii teorii sterile!), şi alta se mişcă în jurul meu sau chiar în lumea cu pretenţii, din vestul european. Şi atunci, ca să am o perspectivă completă, m-am gândit că, dacă aş mai prinde câţiva ani sub inchiziţie, una modernă, demnă de mileniul III şi zilele noastre, cu politicienii în sutane şi diplome de popi (dacă s-ar cere, sunt de vânzare mai ceva decât la tarabă, în dughenele mai nou înfiinţate), imaginea mea despre lume ar căpăta un fel de rotund. (Doamne, fereşte!),
E, ce ziceţi? Deşi, cu o uşoară ironie, m-am postat, zic eu, pe poziţia omului dezinteresat, a celui care nu îşi doreşte nimic mai mult în afara sugestiei conform căreia lucrurile pot fi şi altfel.
Nu aceleaşi chestiuni v-aş fi spus dacă voiam o manevră socială, voiam să fac bani, sau, mai grav, să vă re-împart (că de împărţit au făcut-o deja alţii), să vă re-învrăjbesc şi, bineînţeles, să vă domin. Cel puţin cu iluzii, că tot v-au obişnuit cei desemnaţi, „oamenii de cultură“ să tot căscaţi gura („oamenii de cultură“ cu opere nu glumă şi soclul în USR, înainte de a se naşte, de pe vremea lui Stalin, rezervat. Aş, cultura ţoiului turnat pe gât în zorii zilei până nu-i apucă sevrajul).
Şi ca să am succes, după ce am tras litra pe gât, dis-de-dimineaţă, v-aş vorbi despre viaţă, despre eleganţă şi valori, că doar trebuie să visaţi şi voi, nu? Ce dracu’, doar oameni suntem! Apoi, despre eventuale dezastre, despre cutremure catastrofale, despre alt potop, despre musca ţeţe, despre ţânţarul care muşcă mai ceva decât nu mai ştiu care dihanie din primordii, despre apocalipsă şi, în sfârşit, despre moarte. Până aci v-a fost! În câteva zile, dacă mă ajută şi televizorul, bag în sperieţi poporul! „Scopul scuză mijloacele…“, era o vorbă pe vremea lui Ceaşcă împărat. E, Niccolo` Machiavelli altceva a spus, dar, … scopul scuză mijloacele. Mă scuză şi pe mine câtă vreme ţoiul stă gol şi mi se tulbură mintea de-mi vine să-mi trag un glonţ în cap. Nu prea rimează, dar ce să mă fac?!… Şi atunci, de la tribună: moartea e… şi să vezi ce e! Din când în când, cu mâna tremurând (abstinenţa fir-ar să fie, până strâng iar de o rachie!), îmi fac sfânta cruce şi vând… mătănii bombănind ceva despre cum că o fi şi o păţi… Apoi, cu poporul, tot poporul în USR o să intraţi şi încă o pensioară o să luaţi… Promisiuni, de, se poartă! Poporul şi iar poporul că tot beleşte ochii la televizorul. Ce să fac, dă-o, Doamne, iartă-mă, de gramatică! E sarcină să rimeze!
E, domnilor, că pentru mine domni sunteţi, uite că mi-aţi umplut deja iar ţoiul… Mulţumesc! V-am băut şi astăzi! Iar şpagă aţi dat! Nu-i nimic, s-a legiferat! Şi, ce-i drept, sunt genial! Buricul universului! Ce zic eu?! Dacă mai dau cinzeaca asta pe gât, fac ordine şi-n cer, şi pe pământ. Hoo! Nu daţi buzna, cotizaţi civilizat! Că iluzii, ehe, de pe vremea lui Ceaşcă împărat cules-am şi vouă, la fiecare, am de dat.
Mare comedie! Cine dracu’ ar fi gândit că sărăcia îmi face bogăţia?! Doar eu, „omul de cultură“, veşnic cu ţoiul la gură! Inspiraţie! În plus, ce-i drept, sunt genial! Buricul universului! Ce zic?… Dacă mai dau şi cinzeaca asta pe gât, fac iar ordine şi-n cer, şi pe pământ!
Bulzeşti-Dolj
