O săptămână porcină

Duminică, în drum spre gară, m-a prins ploaia. Una din aia măruntă şi parşivă, cu picăturile reci-reci şi vântul iute ca limba de soacră. N-aveam umbrelă şi nici ea milă. În tren era uscat, dar răcoare: sistemul de încălzire se blocase. După un timp s-a făcut bine: eram mulţi oameni în vagon şi trupurile au încălzit hardughia. Trei ore am stat împreună respirând buză lângă buză, abur lângă abur, „hapciu“ lângă scuipat strănutat. Stătea un moş lângă mine şi din nas smiorcăia ca un elefant gripat.
Luni m-am trezit cu o durere în muşchi şi în gât. În tramvai am fost surprins de tipul ciudat cu mască chirurgicală pe gură şi de mucul vâscos care mi-a căzut brusc din nas. De unde veneau şi unde se duceau amândoi, eu nu pricepeam. Către seară, mucii se înmulţiseră, dar tipul cu mască chirurgicală rămăsese singular.   
Marţi am aflat de la televizor că gripa mea are un nume special. M-am simţit mai bine până ce un nene ministerial mi-a spus de pe ecran că 20.000 de morţi ca urmare a gripei speciale ar fi un „mizilic“. Mi-am sunat medicul de familie, care era plecat, cum altfel, la un eveniment în familie. Am sunat un prieten medic care lucrează la spital, dar el avea deja gripa cu nume special. Am încercat să-mi păstrez calmul şi să urmez indicaţiile autorităţilor.
Miercuri am citit recomandările de pe site-ul Ministerului Sănătăţii: „Batistele personale nu se împrumută“. De câte ori pe zi împrumutaţi, vă rog, boieri dumneavoastră, batistele personale? Mai scriu că „mâna nu va fi dusă la ochi sau la gură decât după ce a fost spălată cu apă şi săpun“. Despre cealaltă mână nu suflă nimeni nici un cuvânt. Îmi veţi spune să încetez cu şaga, dar glumă nu-i că Institutul de Sănătate Publică afirmă că România se află pe ultimul loc în Europa în privinţa consumului de săpun.
Numai puţin, că îmi vine să strănut. Sper ca înainte să apuc să-mi spăl mâna. Pauză.
M-am întors. Uitasem că astăzi este ziua în care alimentarea cu apă e întreruptă. Nu-i nimic, am folosit doar săpunul. Fără apă. Cred că a fost suficient.
Joi, din nou în tren spre Bucureşti. Aflu cu întârziere că nenea cu cei 20.000 de morţi şi-a dat demisia dintr-un guvern demis, dar că demisia lui nu a fost acceptată de ministrul interimar al sănătăţii din guvernul demis, dar încă în funcţiune. Nu mai înţeleg nimic şi începe să mă doară şi capul. Mai aflu că o tanti dintr-un alt minister s-a întâlnit cu oamenii de la FMI (da-da, ăia răii, care ne dau bani doar dacă eficientizăm administraţia), după care a făcut şi ea gripa. Oare le-a împrumutat şi lor batista personală?
Aştept metroul. E aglomerat, ca de obicei. Dar astăzi văd încă un om cu mască chirurgicală. Noi, ceilalţi porcini din metrou, folosim fularele personale. Îmi aduc aminte de încă o indicaţie ministerială: „Se vor evita pe cât posibil aglomeraţiile“.
Sunt om şi obişnuinţa este a doua mea natură. M-am obişnuit atât de mult să trăiesc în România-anapoda, încât mai observ asta doar în situaţii-limită. În astfel de situaţii, esenţială este capacitatea noastră de a ne schimba tiparele comportamentale în funcţie de recomandările specialiştilor. Recomandările Ministerului Sănătăţii ar trebui să preîntâmpine epidemia de gripă, dar statul român nu creează condiţiile necesare aplicării unor măsuri elementare.
E vineri şi, în sfârşit, ajung la spital. Aflu că de două zile mi-a trecut gripa. Sunt oricum liniştit: avem peste un milion de vaccinuri.