Ţara nesimţirii criminale

Despre guvernul Boc şi a lui mumă-ciumă, alianţa PSD – PD-L, s-a spus în mai multe rânduri că ar reprezenta punctul culminant al incompetenţei guvernamentale şi parlamentare pentru epoca postdecembristă de aşa-zisă democraţie. Nu ştiu dacă incompetenţa guvernării PSD – PD-L este mai mare decât incompetenţa guvernărilor FSN, PDSR, CDR, PSD, PSD – PNL. Dacă privim cu atenţie scena politică românească, observăm că actorii principali sunt, în majoritatea lor, aceiaşi, iar dacă s-au retras cumva mai la umbră, creaturile lor, urmaşii mai tineri, le desăvârşesc opera de distrugere a ţării, depăşindu-şi înzecit maeştrii. Cu astfel de politicieni, rezultatele actului de guvernare vor fi, deci, întotdeauna negative. Însă, ne amăgim dacă spunem că actuala guvernare şi, de altfel, toate guvernările de după Decembrie 1989 ar fi fost afectate de incompetenţă. Dimpotrivă, jaful la care a fost supusă economia naţională a fost comis cu o competenţă mafiotă, dacă putem spune aşa, a cărei eficienţă poate fi invidiată de orice reţea mafiotă internaţională sau de orice dictator pus pe căpătuială din vreo ţară a „lumii a treia“.
Din trupul României s-au rupt bucăţi imense. Mii de întreprinderi, de uzine, de fabrici, zeci de mii de hectare de păduri şi teren agricol, flote maritime şi aeriene, conturi bancare de miliarde de euro şi dolari au dispărut în cei aproape 20 de ani de pseudodemocraţie şi au îngrăşat clasa de ciocoi, a baronilor şi baronaşilor, cu ale lor slugi, arendaşii de prin administraţia locală şi centrală. Grupurile mafiote formate în anii ’90 în jurul partidelor politice sunt prezente acum în toate structurile administraţiei politice, controlează economia naţională, justiţia, serviciile secrete şi chiar şi reprezentarea României la nivelul instituţiilor europene. Analizată din această perspectivă, a deturnării destinului european al României de către mafia politico-economică spre un spaţiu al ratării şi al suferinţei, incompetenţa, de care se vaită presa atunci când vorbeşte despre politicieni, dobândeşte alt conţinut. Nu de incompetenţă trebuie să-i acuzăm pe politicieni şi pe guvernanţi, ci de nesimţire criminală.
Guvernarea PSD – PD-L a dovedit că această nesimţire se multiplică în proporţie geometrică. În decembrie 2008, guvernul Boc lansa cu surle şi trâmbiţe şi ordonanţe de urgenţă o aşa-zisă campanie anticriză. În august 2009, aflăm că, de fapt, am ajuns la fundul sacului. S-a furat şi încă se fură ce se mai poate fura, dar pentru popor, adică pentru salarii, pensii şi subvenţii în sănătate, educaţie, agricultură, armată nu mai sunt bani. Nici măcar banii luaţi de la FMI sau cei pe care îi împrumutăm cu dobânzi exorbitante de pe piaţa bancară internaţională nu mai ajung. Mafia politico-economică a îmbolnăvit ireversibil trupul societăţii româneşti şi totul se prăbuşeşte. Privesc la primul-ministru Boc cum transpiră în faţa camerelor de luat vederi, bălmăjind despre reducerea personalului din agenţiile guvernamentale şi din ministere. Aruncă disperat vorbe, fraze goale, mestecând în gură cuvintele magice „restructurare“, „reformă“, „strategie“. În fapt, domnul Boc are mâinile legate. Nu se poate atinge de grupurile clientelare care stau agăţate ciorchine de aceste agenţii guvernamentale şi de ministere. Partidele au promovat în aceste structuri executanţi loiali pentru ca accesul la resursele naţionale şi, mai ales, la fondurile europene să fie cât mai direct şi fără probleme pentru „baronii“ mafioţi aflaţi în spatele partidului. Boc îşi face numărul pentru care este plătit ca prim-ministru. Mimează reforma anticriză, dă din gură, dă declaraţii tari, dar nu se atinge de Mafie.
Furturile comise în guvern rămân nepedepsite. Comisiile parlamentare de anchetă, aşa cum este deja „celebra“ Comisie Udrea, nu sunt altceva decât locuri de negociere între partide. Aceste comisii nu au ca obiective realizarea dreptăţii şi aplicarea legilor statului. Ele contribuie doar la zgomotul de scandal cu care politicienii speră să ne arunce în comă şi, astfel, să rămânem „liniştiţi, la locurile noastre“, ca nişte cadavre vii.
Primul-ministru Boc mai are un obiectiv de realizat. Să ne ţină ameţiţi, nici sătui, nici nesătui, până la alegerile prezidenţiale. Dacă va reuşi, atunci marinarul Băsescu, tată de europarlamentară, va candida pentru un nou mandat. Dacă nu va reuşi, atunci acelaşi marinar al blestematei dinastii „Escu“ se va retrage din cursa pentru Palatul Cotroceni şi îi va lăsa pe confraţii din mafia politică să se descurce cum vor putea cu căderea liberă şi de neoprit spre care se îndreaptă economia românească. Totuşi, cred că nesimţirea îi va salva, ca întotdeauna, pe ciocoii suferinţei noastre cea de toate zilele, iar noi vom rămâne să plătim pagubele şi să trăim în suferinţă, teamă şi uitare…