Ce a fost greşit în politica domnului Tăriceanu ?
Totul.
Pentru cei care au azi 28 de ani şi sunt deja în „câmpul muncii“, cum se spunea pe vremea mea, România este o ţară care creşte continuu, a cărei monedă devine din ce în ce mai valoroasă în raport cu dolarul şi cu euro şi unde salariile se majorează cu 50% pe an. Supermarketurile apar ca din pământ la marginea oraşelor, locuinţele sunt din ce în ce mai mari şi mai luminoase, creditele se iau instantaneu şi sunt relativ ieftine. Pământurile devin din ce în ce mai scumpe, aşa că un biet pensionar care are o mie de metri pătraţi undeva lângă o şosea vorbeşte de sute de mii de euro. Concediile nu se mai fac pe Valea Prahovei sau la mare, acolo se merge numai în weekenduri care durează două zile jumătate, concediile se fac în Palma de Majorca, Ibiza sau Rodos. Pentru dumneavoastră, tinerii educaţi şi cu internetul drept principal mediu de informare şi comunicare, guvernul Năstase a fost compus din monştri corupţi, ofiţeri acoperiţi şi informatori ai poliţiei secrete. În schimb, guvernul Tăriceanu a mărit pensiile, salariile şi veniturile, a dus România în Uniunea Europeană şi a făcut numai lucruri bune. Nici măcar criza economică nu vă încurcă. Această criză este un produs american, în mod normal nu ar trebui să ne afecteze pe noi, cei cu o creştere economică veşnică.
Unii mai bătrâni am mai văzut acest film. Şi ne speriem de ceea ce se poate întâmpla mai departe.
Când aveam 18-19 ani, prin 1968-1969, am trăit exact aceleaşi vremuri ca şi dumneavoastră. Sute de mii de locuinţe apăreau ca din pământ în toată ţara, dotate cu gaze, apă caldă, lifturi şi parcări. Mii de magazine noi se deschideau în cartierele nou-construite, unde şcolile erau noi şi policlinicile bine dotate. Sute de mii de oameni lucrau în Franţa, Germania, Italia, Israel, Maroc, Algeria, Irak, Iran, Libia, Iordania. Nu era nici o problemă ca un absolvent de şapte clase să contracteze un credit pentru un apartament de patru camere, altul pentru mobilarea casei şi un al treilea pentru haine şi concediu. Nevoia de forţă de muncă era atât de mare, încât maşinile întreprinderilor făceau naveta la 100 de kilometri în fiecare zi, aducând în oraşe oameni analfabeţi, care nu văzuseră în viaţa lor un telefon sau un lift. Pe străzi au apărut maşini noi importate (Fiat, Skoda, Mercedes, Renault) şi maşini noi produse în România. Se construiau autostrăzi, centrale electrice, fabrici noi, universităţi şi spitale. Sectorul privat se dezvolta accelerat. Pe vremea aceea se numeau „mandatari“ şi gestionau chioşcuri, restaurante, mici hoteluri, grădini de vară, ba chiar şi stadioane. Şeful statului se sborşea la ruşi în Piaţa Palatului cu o sută de mii de oameni în audienţă, iar şeful guvernului negocia cu Ford şi Volkswagen deschiderea unei a doua fabrici de automobile la Craiova. În ziare apăreau articole care spuneau că România are cea mai mare creştere economică din Europa, iar în lume ne depăşea numai Japonia, dar cine se ocupa de Japonia? Şi toate acestea în timp ce Statele Unite erau măcinate de războiul din Vietnam şi sfâşiate de criză economică, Uniunea Sovietică plătea un milion de dolari pe zi inutila ocupaţie din Cehoslovacia, preţul petrolului trecuse de la un dolar la 30 de dolari pe baril, iar în Franţa, Germania şi Anglia numărul şomerilor era mai mare decât numărul salariaţilor din industrie.
Şi a venit criza….
Din 1978 până în 2000, peste douăzeci de ani, am plătit tinereţea noastră cvasiliberală. Nivelul salariilor – mult peste Ungaria şi Cehoslovacia în 1970 – a devenit de-a dreptul ridicol. Utilajele fabricilor au îmbătrânit. Oamenii buni au plecat în străinătate şi acolo au rămas. Şoselele s-au stricat. Maşinile s-au învechit. Spitalele au început să lucreze ca în Evul Mediu. Casele de copii s-au umplut de copii abandonaţi. Oamenilor li s-a luat pământul din curte, curentul electric, gazul şi alimentele. Sistemul politic s-a înăsprit nemaivăzut. Înregistrările telefonice au devenit o industrie. Calculatoarele au fost interzise. Ziarele au fost reduse până la dispariţie. Propaganda a înlocuit producţia. Guvernul precedent a fost declarat ca fiind compus din criminali şi incompetenţi. Ruşii erau vinovaţi că tăiau gazul, americanii erau vinovaţi că se înarmau. Toată lumea era vinovată de ceva. Numai noi eram cinstiţi, demni, inocenţi şi supuşi relelor vremii.
Nu vreau să spun că aşa se va întâmpla de acum încolo. Vreau să spun doar că, dacă domnul Tăriceanu punea deoparte măcar 5% din cât a câştigat România în ultimii patru ani, euro era tot la 3,5 lei, casele nu erau cele mai scumpe din Europa şi blănurile de vizon nu erau atât de obişnuite pe stradă.
În politică trebuie să nu faci rău. Abia apoi te poţi apuca să faci bine.
