Solidaritatea de ieri… războiul de azi

În 1997, publicul craiovean, în urma unei partide în care Ştiinţa fusese furată de arbitru, a pornit o răscoală ce avea să şocheze în acele vremuri. Stau drept dovadă muşamalizările de atunci, când, din cauza incompetenţei forţelor de ordine în a stăpâni şi a nu provoca mulţimea, s-a ajuns la o mică revoltă, ce nu avea să dea bine în mass-media, mai ales că jandarmeria fusese depăşită. Cu adevărat impresionantă a fost unitatea publicului oltean, care şi-a exprimat laolaltă nemulţumirea, chiar dacă lucrurile au luat o turnură nu tocmai dorită.
Perioada Neţoiu a fost, de asemenea, una în care fanii au fost uniţi împotriva Comandantului. Galeria era apreciată şi susţinută de restul suporterilor. Mesajele ironice ale brigăzilor erau atunci aplaudate, bannerele de la tribuna a II-a, după ce peluza fusese închisă, au fost lăudate, iar atitudinea de revoltă din meciul final, când întreg stadionul a susţinut ideea de înlăturare a lui Neţoiu, chiar dacă toată lumea se întorsese practic împotriva Universităţii, a fost încă o dovadă a faptului că solidaritatea oltenească se produce de la sine în momentele grele.
În era Staicu au început primele semne de dezbinare între ideile împărtăşite până atunci de cei prezenţi pe stadion. Deşi Universitatea se întrecea în prestaţii penibile, suporterii au fost alături de echipă. Contrele s-au dus în momentul în care galeria i-a pus pe acelaşi rang pe Staicu şi pe Neţoiu. Au fost atunci persoane pe stadion, cumpărate cum se zvonea, care şi l-ar fi dorit pe Comandant înapoi la Ştiinţa, lucru inadmisibil pentru orice om cerebral, având în vedere câte lucruri rele făcuse până atunci Neţoiu.
Căderea în „B“ a fost inevitabilă, iar majoritatea suporterilor s-au distanţat de echipă. Alături de Ştiinţa erau prezenţi puţini fani, majoritatea din galerie, care sperau ca formaţia preluată de Mititelu să promoveze cât mai repede în prima ligă şi să redevină acea echipă pură şi nesupusă nimănui.
De atunci putem spune că atât la nivel de galerie, cât şi la nivel de spectatori s-a produs o ruptură în mentalitate şi în solidaritate. Deoarece dacă până atunci, cu bubele negre pe care le aveau ambele părţi, era totuşi o conexiune greu de dezbinat între suporteri, în prezent există o adevărată ruptură între părţile implicate.
În acest război pro sau contra patronului, comunicarea lipseşte. Nici o parte nu cedează, nimeni nu-şi explică ideile, toţi preferând să şi-l pună pe „nu“ în braţe, fără să accepte că orice lipsă de comunicare nu duce la nimic bun. Şi poate şi din cauza asta abuzurile şi atacurile din partea oricui sunt la ordinea zilei.
Cum se vede o partidă de-a Ştiinţei în prezent: un grup de fani ce contestă patronul + restul suporterilor ce le răspund acestora prin apostrofări + încurajări de ambele părţi la adresa echipei.
Cum ar fi de dorit să se poarte acest conflict? Deşi normal ar fi fost să nu existe această dispută, să nu se fi produs toate aceste sincope la nivel de relaţie a conducerii cu suporterii. Contestatarii ar trebui să-şi explice punctul de vedere fără „pus pumnul în gură“, după cum acţionează patronul. La fel şi cealaltă parte trebuie să înţeleagă faptul că majoritatea contestatarilor se delimitaseră de cei rău-intenţionaţi, iar acest protest vine tocmai din dragostea pentru Ştiinţa, pentru că e greu să fii catalogat drept „duşmanul echipei“ când tu vrei doar să îţi susţii formaţia. Şi, mai important, ambele părţi trebuie să realizeze faptul că sunt unite de pasiunea pentru Universitatea.
Dacă războiul se va purta în continuare „orbeşte“, de câştigat o să aibă doar patronul, deoarece a realizat un lucru mai imporant decât orice performanţă a echipei: a dezbinat suporterii.