Secolul trecut a fost, fara indoiala, un secol dement. Doua razboaie mondiale si multe altele locale, doua dictaturi inumane si multe altele zonale, terorism, atentate in care copiii au fost victime sau au fost folositi ca bombe vii; toate acestea au costat sute de milioane de vieti. Desi au fost mascate sub haina unor, presupuse, motivari doctrinare, nationale sau religioase, scopul principal al acestor acte a fost setea de putere, de dominatie. Cât de usor poate fi activat raul din om; si cât de eficient poate fi raul in coagularea unei comunitati umane. Fara indoiala, in multe cazuri principala cauza a starilor de lucruri negative se datoreaza oamenilor politici, conducatorilor. (Nu ma refer aici la Iliescu, care a fost norocul nostru; si ce noroc! Ci la liderii europeni care au asistat pasivi la ascensiunea lui Hitler, contribuind esential la tragedia ce a urmat; si care si azi, in ciuda unor iminente pericole comune, nu gasesc sau nu vor sa gaseasca o minima solidaritate. Sau la Yalta, unde un criminal paranoic, un alcoolic si un om prea putin interesat de soarta tarilor departate de America au schitat viitoarea soarta a lumii, pentru multi, chiar foarte multi ani). Ceea ce este paradoxal e faptul ca secolul trecut, secolul crimelor si al ororilor, a fost si secolul cu o dezvoltare fara precedent a stiintei si tehnologiei, ceea ce a permis democratiilor occidentale obtinerea unui nivel de trai ridicat. Dar partea rea, urâta, condamnabila este aceea care a lasat amprente puternice, vizibile si amplificate in zilele noastre. Daca dezvoltarea stiintifica si tehnologica a avut efecte benefice pentru nivelul de trai, partea negativa a secolului trecut a determinat stari de lucruri dramatice si a schimbat conceptii pe care le consideram definitive, cum ar fi cea de moralitate.
Noi am luat de la Apus numai lucruri rele; violenta (pe stadioane, in scoli etc.), pornografia, traficul de droguri si de carne vie, coruptia. Si multe altele. Dar se cuvine sa fim corecti. Desi marile tunuri s-au dat in timpul precedentei guvernari, de vina este, evident, actuala putere. Este adevarat, majoritatea celor iuti de mâna provin din fostul partid-stat; dar nu mi-e rusine nici cu multi din alte partide. Dupa cum nu mi-e rusine nici cu parlamentarii de azi, care, in loc sa fie slujbasi ai cetateanului, se considera o casta privilegiata, datorita unor calitati pe care, din modestie, nu le manifesta. Fiecare parlamentar se crede de neinlocuit. Le garantez ca nu e asa; daca unul din ei ar pleca, s-ar imbulzi zece pe locul lui, mai incapabili si mai cupizi. Si totusi, n-am fi avut atâtia corupti sau fosti colaboratori daca acela n-ar fi avut de lucru sa scoata dosarele la lumina; câteodata imi vine sa-l iau de par, dar nu am de ce sa-l apuc. Pe vremea lui Nastase aveam prea putini corupti; acum avem prea multi; pe atunci se fura in liniste, organizat, legal, si nu se interesa nimeni de priboi sau privaci. Daca vreunul de-al nostru intra intâmplator la ananghie, atunci anchetarea lui incepea vineri dupa-amiaza, pentru ca sa aiba timp pâna luni sa plece din tara; este drept insa ca, dupa plecare, se emitea un ordin de interdictie de a parasi tara.Asa ca avea dreptate junele pesedist cu ochelari când spunea ca este cazul ca PSD sa revina la putere, pentru a salva tara. (Propunerea a fost primita cu entuziasm chiar si de unii de pe lumea cealalta; s-au primit mesaje de adeziune de la marele colectionar Zambaccian si de la matusa Tamara). Si sunt, cu adevarat, multe de salvat; de pilda, trebuie salvate dosarele, care, fiind foarte pretioase, trebuie tinute inchise. Sau trebuie salvata justitia, ca nu cumva sa devina eficienta, obiectiva si egala pentru toti.
Ieri am primit pe mobil un mesaj, nesemnat, in care eram anuntat ca incepe greva generala (nu se preciza in ce domeniu) si eram solicitat sa-mi exprim revendicarile salariale. Atâta timp cât ne vom rezuma la pomeni si nu vom incerca sa taiem raul de la radacina, nu vom realiza nimic consistent. Dar cum sa facem? Ma gândeam sa inconjuram cladirea parlamentului cu un lant uman; dar e inutil, caci in cladire nu sunt decât femeile de serviciu si secretarele.
Ma gândesc uneori pe cine ar fi trebuit sa aleg in locul parlamentarilor de azi. Dar va intreb pe dumneavoastra: puteti sa intocmiti o lista cu 300 de persoane in care sa aveti incredere deplina?
