De unde si pina unde campanie murdara?

Imediat dupa anuntarea candidaturii, Adrian Nastase a lansat citeva torpile spre contracandidatul sau principal, liderul PNL, Theodor Stolojan. Cum sta bine unui politician angajat in spectacolul numit si campanie electorala, urmasul bratienilor a raspuns cu aceleasi arme.

Sintem, iata, in plina batalie pentru alegerile din noiembrie 2004, desi oficial e vacanta si, meteorologic, vara. Campania electorala e si in Romania lui 2004 o confruntare de tactici si strategii gindite de echipele concurentilor, dupa socoteli doar de ei stiute. Noi, astia de ne zic oamenii nu numai analisti, dar si politicieni, n-avem alta misiune decit cea asumata de cronicarul unui meci de fotbal. Inaintea intrecerii ne dam cu parerea daca antrenorii au gasit cele mai bune formule si, plecind de la ce-am mai vazut in materie de fotbal, schitam pronosticuri. Pe parcursul meciului, judecam jocul celor doua echipe, ne minunam de profesionalismul unor miscari si ne dezamagim de amatorismul altora. Dupa meci, incercam a explica scorul raportindu-l la tactica de joc, la evolutia intrecerii, la forma fiecarui jucator. Exceptie facind situatiile in care joaca echipa nationala, cronicarului sportiv ii e nefireasca ipostaza de chibit. Se poate indigna doar cind unul dintre jucatori incalca regula jocului fara ca arbitrii sa fluiere.

Se intelege ca, in fata meciului politic numit campanie electorala, analistul politic trebuie sa-si asume toate aceste note de comportament al cronicarului sportiv. In abordarea acestui inceput de meci, dintre Adrian Nastase si Theodor Stolojan, conditia de obiectivitate cronicareasca ne opreste de la tresaririle sentimentale. Ne putem ingadui cel mult sa ne dam cu parerea asupra eficientei practice a loviturilor lui Adrian Nastase si a contraloviturilor lui Theodor Stolojan. Si aici nu fara o anume prudenta. Cit de inteligente s-au dovedit atacurile lansate de liderul PSD ne vom putea da seama abia in decembrie 2004, cind se va incheia turneul pentru Cotroceni. Atunci, avind in fata rezultatul meciului, ne vom aminti de toate intimplarile de acum si le vom judeca. Sub acest semn nu poate decit sa ma mire entuziasmul cu care mai toti analistii politici s-au revoltat la atacurile lui Adrian Nastase, etichetindu-le ca apartinind campaniei „murdare“. Daca o asemenea tulburare ar fi avut loc prin anii ’90, as mai fi inteles. La vremea respectiva, toti cei care tineau un condei erau virgini in materie de democratie. Obisnuiti doar cu lauda Conducatorului, paruielile intre sefi petrecindu-se doar in culise, jurnalistii s-au simtit socati cind au vazut de ce laturi erau in stare candidatii sa-si toarne reciproc in capetele proaspat frezate. Acum insa, dupa 15 ani de cotonogeala politica, sa-ti stuchesti in sin, ca babele surde, la atacurile lui Adrian Nastase mi se pare un infantilism. Daca nu o dovada de prefacatorie, daca ma gindesc la violenta titlurilor si subtitlurilor din ziare, ai caror directori strimba de nas domnisoreste la o campanie electorala normala, pe care tin neaparat s-o denunte ca fiind prea murdara pentru urechile lor neprihanite.