15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinUna dintre cele mai vechi cărți din lume ar putea fi vândută cu peste 2,6 milioane de dolari

Una dintre cele mai vechi cărți din lume ar putea fi vândută cu peste 2,6 milioane de dolari

O carte din Egipt, scrisă în la începutul perioadei creştinismului şi considerată una dintre cele mai vechi cărţi existente, va fi scoasă la licitaţie în luna iunie la Londra, potrivit Reuters.

Codexul Crosby-Schoyen – scris în limba coptă pe papirus în jurul anilor 250-350 d.Hr. şi produs într-una dintre primele mănăstiri creştine – are o valoare de vânzare estimată între 2,6 şi 3,8 milioane de dolari, potrivit Christie’s.

„Este chiar în acea perioadă, acea perioadă de tranziţie, când pergamentul de papirus începe să se transforme în formă de codex”, a declarat Eugenio Donadoni, specialist senior al Christie’s în Manuscrise medievale şi renascentiste. „Aşadar, cărţile aşa cum le cunoaştem astăzi. Iar ceea ce avem în această carte sunt cele mai vechi texte cunoscute a două cărţi ale Bibliei”. 

Doar câteva cărți din acea perioadă au supraviețuit

Cele 104 pagini (52 de foi) au fost scrise de un singur scrib pe o perioadă de 40 de ani la o mănăstire din Egiptul superior şi sunt păstrate în spatele plexiglasului. Codexul conţine prima epistolă a lui Petru şi Cartea lui Iona.

Donadoni a atribuit conservarea sa climatului uscat al Egiptului, adăugând că doar câteva cărţi din secolele al III-lea şi al IV-lea au supravieţuit până în zilele noastre.

„Toate descoperirile majore de manuscrise creştine pe care le-am avut în secolul al XX-lea şi la sfârşitul secolului al XIX-lea sunt toate concentrate în Egipt pentru acele condiţii climatice foarte precise”, a spus el.

Codexul a fost descoperit în Egipt în anii 1950 şi a fost achiziţionat de Universitatea din Mississippi, unde a rămas până în 1981. Colecţionarul norvegian de manuscrise dr. Martin Schoyen l-a achiziţionat în 1988 şi îl scoate acum la licitaţie împreună cu alte câteva piese importante din colecţia sa Shoyen, una dintre cele mai mari colecţii private de manuscrise din lume.

Codexul este expus la Christie’s New York între 2 şi 9 aprilie şi va fi scos la licitaţie la Londra în 11 iunie.

CITEȘTE ȘI: Pisici îngrijite pe viață la Palatul Național din Mexic, după ce au căpătat un statut special

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS