Un articol publicat pe site-ul descopera.ro face un scurt inventar al celor mai bizare armate consemnate în documentele istoriei. Oştiri de femei sau de bărbaţi, aceste armate erau caracterizate de strategii, echipamente militare, arsenal şi tehnici ori tactici de luptă speciale, care le-au făcut să se distingă printre alte grupări militare ce au luptat şi apoi au pierit în negura istoriei.
În perioada apogeului Primului Război Mondial, ruşii le-au permis voluntarelor, între care Maria Bochkareva, să pună bazele primului batalion cuprins în totalitate din femei. Bochkareva, lidera acestei unităţi, şi-a trecut recrutele printr-un regim de instructaj mai dur chiar şi decât cel al standardelor Rusiei ţariste. În timpul catastrofalei ofensivei Kerenski, unitatea ei a fost singura care a continuat lupta de la Smorgon, reuşind în cele din urmă să captureze trei tranşee germane. Spre final, bărbaţi din alte batalioane au ajuns să se despartă de camarazii lor şi să o urmeze pe Bochkareva în luptă.
Batalionul Feminin al Morţii a avut atât de mult succes încât a supravieţuit până în anul 1917, când a fost dizolvat după ce bărbaţii din diverse regimente s-au plâns de comportamentul femeilor soldat, cel mai probabil pentru că nu le permiteau să se retragă din luptă.
Armata Fantomă
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Armata Statelor Unite ale Americii cuprindea o divizie specială poreclită „Armata Fantomă“. Întreaga existenţă a membrilor acestor trupe speciale a fost ţinută secret până în anul 1996, soldaţii din această unitate fiind artişti vizuali, designeri de modă, actori şi ingineri de sunet, căci misiunea lor era aceea de a utiliza efecte speciale pentru a induce în eroare forţele germane. Armata Fantomă utiliza tancuri gonflabile, efecte pirotehnice, efecte de sunet şi diverse costume pentru a atrage trupele inamice în capcane. Potrivit arhivelor, trupele speciale din Armata Fantomă au luat parte la circa 20 de misiuni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Gaesatae, armata care luptă în pielea goală
Membrii armatei numite Gaesatae erau mercenari angajaţi de celţi pentru a participa la războaiele lor împotriva armatelor romane. Istoricii îi descriu pe membrii acestei oştiri ca fiind bărbaţi tineri, care mergeau la luptă dezbrăcaţi, înarmaţi doar cu suliţe. În arhive este notat faptul că aceşti soldaţi adoptau această tactică nu neapărat pentru a-şi dezorienta adversarii, ci motivând că hainele i-ar fi încetinit.
Amazoanele din Dahomey
Armata femeilor războinice din vestul Africii a terorizat această regiune a continentului negru timp de mai bine de 150 de ani, de-a lungul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. Regatul Dahomey a fost întemeiat în secolul al XVII-lea în zona în care astăzi se găseşte statul Benin, mărginit la vest de Togo şi la est de Nigeria. Femeile războinice cunoscute astăzi drept „amazoanele din Dahomey“ se trag dintr-un grup ce avea ca ocupaţie de bază vânătoarea de elefanţi şi care a fost fondat în timpul domniei regelui Wegbaja, în primul secol de existenţă al regatului Dahomey.
În secolul al XVIII-lea, aceste femei începuseră să joace rolul de gărzi ale palatului regal, având totodată misiunea de aplicare a edictelor emise de rege, însă nu beneficiau de un antrenament special. În Dahomey, nici un bărbat (cu excepţia eunucilor) nu avea voie să pătrundă în palatul regal după asfinţit, prezenţa acestora în clădirea regală fiind redusă chiar şi în timpul zilei. Astfel, eunucii şi femeile jucau rolul de paznici ai palatului.
Amazoanele din Dahomey erau antrenate de mici cu un singur scop: să devină luptătoare de elită. Încă din primii ani de viaţă, acestea erau antrenate să mânuiască arme, să fie puternice, rapide şi să reziste la durere. Printre metodele folosite pentru călirea trupului se numărau săriturile peste ziduri din ramuri de acacia acoperite cu spini sau expediţiile de durată lungă prin junglă, fără provizii.
Conform relatărilor exploratorilor europeni, armata feminină organiza simulări ale bătăliilor în cadrul ceremoniilor regale, iar talentul femeilor în luptă îl depăşea pe cel al bărbaţilor din armata dahomiană. De asemenea, copilele crescute pentru a deveni soldaţi erau supuse unui antrenament intens de desensibilizare încă de mici.
Armata Giganţilor
Istoria consemnează că Regele Friedrich Wilhelm I al Prusiei obişnuia să „colecţioneze“ soldaţi foarte înalţi, bărbaţii cu o înălţime mai mare de 1,80 metri fiind consideraţi recruţii perfecţi. Regimentul de infanterie nr. 6 din care făceau parte aceşti soldaţi neobişnuit de înalţi a fost fondat în anul 1675 şi desfiinţat în 1806, după înfrângerea prusacă împotriva lui Napoleon.
Ordinul cavalerilor leproşi ai Sfântului Lazăr
Ordinul Sfântului Lazăr a fost iniţial un spital pentru leproşi aflat în Ierusalim, dedicat îngrijirii cavalerilor care sufereau de această boală, care făcea ravagii în secolul 12. Atunci când hoardele otomane au ajuns la „uşa“ Ierusalimului, cavalerii leproşi s-au înarmat şi au pormit la luptă. Ei nu au avut campanii încununate de foarte mult succes, dar nu mai puteau simţi durerea din cauza bolii şi erau, de fapt, arme biologice.
