27.8 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinApariţii editoriale

Apariţii editoriale

Anatomia unei boli aşa cum a fost percepută de pacient
de Norman Cousins, Editura Herald

În cartea „Anatomia unei boli aşa cum a fost percepută de pacient. Consideraţii asupra vindecării şi regenerării“, prefaţată de Rene Dubos, autorul aduce în discuţie chestiunea relaţiei dintre pacient şi medic, subliniind  importanţa participării active a bolnavului la alegerea tratamentului şi, mai ales, responsabilizarea acestuia în procesul de reabilitare. Forţa de a râde şi voinţa de a trăi sunt condiţii indispensabile unei vieţi sănătoase şi unei longevităţi biologic legitime. Fără colaborarea deplină dintre minte şi trup, care „să se integreze pe baza voinţei într-un proces creativ de schimbare adaptativă“ nici sănătatea, nici longevitatea nu sunt posibile. Noţiuni precum placebo, asumarea durerii, creaţia şi experienţa medicală sunt integrate holist într-un discurs argumentativ, care se sprijină pe o cantitate impresionantă de cazuri clinice.
„Anatomia unei boli“ a fost prima carte scrisă de un pacient care se referă la interesul nostru de a ne lua în stăpânire propria sănătate. Se află la originea revoluţiei din rândul pacienţilor care lucrează cu medicii lor şi îşi folosesc umorul pentru a stimula capacitatea de vindecare a propriului corp.
Când Norman Cousins a fost diagnosticat cu o boală paralizantă şi ireversibilă, acesta a pus bazele unei colaborări neobişnuite cu medicul său şi împreună au putut să depăşească orice aşteptări. Geniul doctorului a fost acela de a-şi ajuta pacientul să-şi folosească propriile puteri: râs, curaj şi tenacitate. Talentul pacientului a fost acela de a mobiliza propriile resurse naturale ale corpului, dovedind cât de eficientă poate fi mintea ca instrument al vindecării. După cum mărturisea: „Am mai învăţat să nu subestimez niciodată capacitatea minţii şi organismului uman de a se regenera, chiar şi atunci când perspectiva pare dintre cele mai sumbre. Poate că forţa vieţii este una dintre cele mai puţin înţelese de pe pământ“.
„Anatomia unei boli“ este un best-seller revoluţionar despre lupta cu o boală mortală prin umor şi participarea pacientului. Această remarcabilă poveste a triumfului spiritului uman produce la fel de multă inspiraţie acum, ca şi atunci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS