34.4 C
Craiova
luni, 10 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinAguilera, probleme cu legea

Aguilera, probleme cu legea

Cântăreaţa americană Christina Aguilera a fost arestată marţi dimineaţă, în cartierul West Hollywood din Los Angeles. Potrivit tgcom.it, solista, care a fost „ridicată“ după ce, aflată în stare de ebrietate, a provocat un scandal, a fost eliberată în cursul aceleiaşi zile. Artista de 30 de ani se afla într-un automobil condus de partenerul ei de viaţă, aflat şi el în stare de ebrietate. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei din Los Angeles, Christina nu va fi anchetată de autorităţile americane, în schimb, iubitul său a fost acuzat oficial de conducerea automobilului sub influenţa băuturilor alcoolice. El a putut să părăsească postul de poliţie după ce a plătit o cauţiune de 5.000 de dolari.
„A fost arestată pentru binele ei. Legea californiană permite arestarea unei persoane care nu se află în deplinătatea capacităţilor ei, pentru a o proteja şi pentru propria ei siguranţă“, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU