Un studiu realizat în Marea Britanie a demonstrat faptul că aşa-numitul „me time“, sau timpul pe care îl dedicăm propriei persoane, s-a redus simţitor, de vină fiind societatea tot mai competitivă, dar şi administrarea în mod greşit a tehnologiei, se menţionează într-un articol publicat de cotidianul italian La Reppublica.
În cazul în care nu aveţi timp să citiţi acest articol, sunteţi iertaţi. De fapt, sunteţi normali: bărbaţii şi femeile din zilele noastre nu mai reuşesc să se desprindă din ciclul serviciu – casă – familie. Sunt mereu ocupaţi cu vreo „sarcină“ de îndeplinit pentru ceilalţi şi au tot mai puţine posibilităţi să facă pur şi simplu ceva pentru ei înşişi. În aceste condiţii, nu este de mirare că aşa-numitul „me time“, sau timpul „pentru mine“, este în cădere liberă: în perioada 2005-2010 s-a diminuat cu opt ore şi jumătate pe săptămână. Iar acum, timpul disponibil este puţin, chiar foarte puţin. Potrivit unui sondaj realizat în Marea Britanie, o cincime dintre adulţii care au un serviciu dispun de doar trei ore pe săptămână pe care să le dedice propriei persoane: pentru distracţii, pentru a face sport, pentru a viziona un film, pentru a merge la frizer sau la coafor, pentru o plimbare sau pur şi simplu pentru a lenevi. În plus, s-a constatat că şi persoanele care dispun de mai mult timp trebuie totuşi să se mulţumească doar cu puţin: media naţională, cel puţin în Marea Britanie, este de o oră şi 15 minute de „me time“ savurat pe zi, în cazul bărbaţilor, şi 50 de minute, în cazul femeilor. Rezultă aşadar că reprezentanţii sexului tare au parte de ceva mai mult timp pentru ei înşişi decât femeile (25 de minute în plus pe zi, mai exact), având în vedere că sarcinile domestice şi mai ales atenţia acordată copiilor ocupă mult mai mult din timpul mamelor care muncesc decât atribuţiile care revin domnilor. Rezultatele sondajului comandat de Windows Live Hotmail demonstrează în plus că profesiile în care „me time“ este mai redus sunt cele din domeniul resurselor umane (medici, infirmieri, asistenţi sociali, profesori), al cercetării ştiinţifice şi din mass-media.
Sarcini de serviciu
În opinia specialiştilor consultaţi de cotidianul Guardian din Londra, de vină sunt sarcinile de serviciu tot mai numeroase într-o societate tot mai competitivă, unde săptămânile cu 60 de ore de muncă devin o normalitate. Iar asta nu e tot. Chiar şi persoanele care îşi petrec mai puţin timp la serviciu tind să îşi ia de lucru acasă, pentru că nu reuşesc să ducă la îndeplinire în timp util toate sarcinile care le-au fost atribuite, pentru că se simt vinovate, pentru că acest lucru este ceea ce se aşteaptă de la ele sau pur şi simplu pentru că li se pare necesar dacă sunt liber-profesionişti sau independenţi. Alt factor vinovat de diminuarea aşa-numitului „me time“ îl reprezintă tehnologiile: datorită laptopului şi telefoanelor superinteligente, serviciul ne urmăreşte peste tot, indiferent că suntem în tren, la bar, acasă, astfel fiind dificil, ca să nu spunem imposibil, să ne desprindem complet de serviciu, chiar dacă programul de muncă s-a terminat de mult. „A devenit practic imposibil să stingem calculatorul, telefonul Blackberry sau iPhone-ul“, a comentat Fiona Fyfe, sociologul care a coordonat studiul. Studii şi dezbateri recente au subliniat diferenţa între generaţia aşa-numiţilor baby boomers, născuţi în anii ‘50 şi ‘60, în timpul creşterii economice de după al Doilea Război Mondial şi generaţia părinţilor lor.
Atunci şi acum
În anii ‘60, un specialist în orice domeniu, indiferent că era vorba de un medic, un arhitect, un avocat, un inginer sau un manager, putea să îşi „încetinească“ activitatea, să se bucure de roadele unei cariere de succes şi să se dedice, în sfârşit, propriei persoane, alocând ceva timp pentru propriile pasiuni, pe care în trecut fusese nevoit să le neglijeze. Astăzi, competiţia la locul de muncă a devenit atât de aprigă, încât nici un angajat de 50 sau 60 de ani nu se hazardează să îşi reducă programul de muncă sau săptămâna de lucru, de teamă să nu fie depăşit sau surclasat de alţi colegi pregătiţi să îi ia locul. Alt motiv pentru diminuarea timpului dedicat propriei persoane este mobilitatea socială mult mai mare: acum, schimbarea locuinţei, a cartierului, a oraşului sau chiar a ţării a devenit o practică, iar ajutorul primit din partea familiei sau al vecinilor, la creşterea copiilor sau la alte trebuinţe casnice, „se pierde pe drum“. Astfel, membrii familiei sunt ocupaţi de dimineaţa până seara cu tot felul de activităţi, de la cele domestice până la cele ce vizează creşterea copiilor. Când îşi duc la îndeplinire toate sarcinile, le mai rămâne o oră de dedicat propriei persoane. Însă, atunci sunt prea obosiţi sau stresaţi să mai poată face ceva.
