16.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinBlugii, vedeta primăverii

Blugii, vedeta primăverii

Blugii nu mai sunt de mult consideraţi doar un simplu obiect vestimentar. Ei au devenit un element de rezistenţă în garderobă, putând fi purtaţi în orice ocazie.

Pentru că noul sezon de primăvară-vară nu putea exclude din colecţii noile modele de jeanşi, designerii i-au readus în prim-plan şi de data aceasta. Cu un top bine ales şi cu nişte accesorii potrivite, blugii vă pot crea un look casual, sexy, tineresc.

Dacă astă-iarnă făceau senzaţie blugii drepţi, în defavoarea pantalonilor din denim conici, acum aceştia din urmă fac din nou moda. Îi vom regăsi atât în colecţiile dedicate sexului frumos, cât şi în cele exclusiv masculine. Designul lor este simplu, dar în acelaşi timp vă transformă ţinuta într-una interesantă, trendy. Aceeaşi croială aparent simplă se menţine şi în cazul pantalonilor scurţi din denim. Nonconformiştii pot completa acest model cu câteva accesorii de piele, fără a avea impresia că au ieşit din tiparele impuse de designeri. În ceea ce priveşte culorile, albastrul denimului sau nuanţele de indigo sunt concurate în continuare de nuanţele calde.

Bogăţia de culori se potriveşte cel mai bine modelului de blugi „skinny“, pantaloni din denim tip ţigaretă, care avantajează, conform specialiştilor, persoanele suple, ajutându-le să-şi pună în evidenţă formele armonioase. Blugii vintage sunt, de asemenea, „pe val“, atâta timp cât se aplică regula simplităţii. În combinaţie cu cămăşi şi încălţăminte vintage, pot alcătui ţinute interesante şi trendy.

Deşi sunt asociaţi cu stilul casual, blugii pot imprima şi note de eleganţă unor ţinute, iar acest lucru este demonstrat de designeri în acest sezon. Rafinamentul şi eleganţa caracterizează vestimentaţia anului 2008, aplicându-se şi pentru piese de îmbrăcăminte care în mod normal nu corespund look-ului formal.

 

Jeanşii evazaţi, aspiranţi la titlul de vedetă

 

Cei care îşi făceau probleme că blugii evazaţi, care îi avantajau, nu se mai înscriu în tendinţe, pot răsufla uşuraţi. Designerii i-au readus pe podiumurile de modă. Celebrii jeanşi evazaţi ai anilor ’70 vin în nuanţe deschise de albastru. Îi veţi putea asorta cu o cămaşă casual, pentru o ţinută obişnuită. Dacă îi preferaţi şi pentru o petrecere, specialiştii în domeniu vă recomandă să-i combinaţi cu topuri cu decolteu generos sau bluze uşor bufante şi fără umeri. Pentru o ţinută office, puteţi alegeţi o cămaşă albă şi o pereche de jeanşi simpli. Fie că sunt clasici sau cu floricele, evazaţi sau conici la bază, cu talie înaltă sau joasă, blugii pot fi purtaţi la orice ocazie şi de către oricine. Totul depinde de accesorii.

De exemplu, puteţi combina o pereche de blugi cu o tunică şi sigur veţi fi la modă. De asemenea, puteţi îmbrăca un top sexy şi veţi ieşi din anonimat.

La modă, în acest sezon, sunt şi genţile supradimensionate, pe care le puteţi combina foarte uşor cu o pereche de blugi, iar ca bijuterii, puteţi apela la brăţările mari sau la inelele cu piatră proeminentă. Şi nu uitaţi, blugii nu trebuie să lipsească din nici o garderobă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS