„Mineriadele“, de Alin Rus
Ce legătură este între mineriada a IV-a din septembrie 1991 şi asaltul comuniştilor asupra Prefecturii Craiova din 27 februarie 1945? Aparent nici una; numai că „eroii“ care au devastat gara din Craiova în toamna lui 1991 şi cei care au reuşit să pună mâna pe singura prefectură din ţară care mai rezista asaltului comuniştilor în februarie 1945 sunt aceiaşi: minerii.
Într-o carte remarcabilă, pe care aş îndrăzni s-o numesc adevărat eveniment editorial, „Mineriadele“ (Ed. Curtea Veche, 2007), autor Alin Rus, aflăm că mineriada „zero“ ar putea fi numită fără probleme luarea Prefecturii Craiova, în timpul guvernării generalului Rădescu, de către elemente înarmate ale clasei muncitoare aduse din Valea Jiului. Această informaţie extraordinară poate fi găsită în corpul unei cărţi de peste 600 de pagini, unde sunt analizate cele şase mineriade care au însângerat România contemporană şi care au creat realmente o mare problemă de imagine în exterior unei ţări abia ieşite din dictatură. Cel ce mai târziu avea să devină directorul Întreprinderii de Construcţii şi Montaj Minier Petroşani, Constantin Grigoraş, i-a povestit lui Dumitru Florin Ţurnă, unul dintre cei care au binevoit să răspundă anchetelor sociologice întreprinse de autor, că liderii comunişti ai vremii i-au trasat această sarcină lui Grigoraş, activ militant comunist în acea vreme. Aşa se face că la Craiova, pe 27 februarie 1945, au desantat 300 de mineri echipaţi cu cozi de lopeţi, bâte şi topoare, motivaţi cu ţuică tare şi care au reuşit să cucerescă o prefectură ce se încăpăţâna să reziste. Era prima apariţie decisă a minerilor în istoria postbelică a României şi episodul de la Craiova a reprezentat intrarea clasei minereşti în istoria comunistă a ţării. Faptul că în 1991 alţi mineri devastau gara Craiova nu însemna decât că „nepoţii“ celor din 1945 îşi făceau datoria faţă de partid şi Securitate şi, credeau ei, şi faţă de ţară. Însă cartea lui Alin Rus, fost electrician la exploatarea minieră Paroşeni, absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filozofie din Cluj, actualmente doctorand în SUA, nu-şi propune demonizarea minerilor, aşa cum s-a întâmplat în toţi aceşti ani scurşi de la prima mineriadă şi până la ceea ce s-a numit „mineriada de la Stoeneşti“. Ca unul care a cunoscut viaţa oamenilor din subteran, Alin Rus îşi propune în studiul său de excepţie să facă o analiză sine ira et studio a celei mai mari manipulări de masă din era post-Ceau-şescu. Analiza lui Rus este multiplă, fundamentată sociologic şi se bazează nu doar pe colectarea de informaţii din presă ori din cărţile apărute ulterior, ci şi pe anchetele întreprinse în rândul participanţilor la mineriade sau al cunoscătorilor mediului mineresc. Sunt descrise motivaţiile, cauzele şi acţiunile minerilor, pe care îi consideră pioni, manipulaţi de forţe politice interesate în acea perioadă să îi folosească împotriva adversarilor politici. Actorii se cunosc: FSN, condus de Ion Iliescu şi Petre Roman, ajutaţi de Serviciul Român de Informaţii aflat sub controlul securiştilor, împotriva partidelor istorice şi a societăţii civile care doreau democratizarea ţării. Pe scena istoriei îşi face apariţia un lider carismatic, negativ însă, Miron Cozma, care, pentru o veme, se identifică acut cu oamenii subteranelor şi îi manipulează la rându-i în încercarea de a le satisface doleanţele, dar şi de a căpăta putere absolută în Vale.
Cartea lui Rus merită citită cu atenţie şi mediatizată în şcoală, pentru că dă seama de o perioadă neagră din istoria României şi discută cu precizie despre mentalul încărcat de resentiment al românilor abia ieşiţi din comunism.
