9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCostesti - un obiectiv nu doar pentru mineri

Costesti – un obiectiv nu doar pentru mineri

De câtiva ani, locuri mai putin cunoscute au inceput sa faca parte din itinerarul de vacanta al românilor. Nordul Olteniei este una dintre zonele in care turismul s-a dezvoltat simtitor in aceasta perioada, multumita frumusetilor naturale si ospitalitatii oamenilor.


Numele comunei Costesti a devenit cu adevarat celebru dupa mineriada de acum opt ani, când, pe dealul din apropierea acestei localitati, s-au dat lupte crâncene intre ortaci si fortele de ordine. Dincolo de acest episod sângeros insa, comuna Costesti este una dintre perlele „Olteniei de sub munte“, zona de un pitoresc indiscutabil. Gratie peisajului, nenumaratelor obiective demne de vizitat si conditiilor pe care le ofera acest colt de rai, turistul isi poate alege felul in care sa-si petreaca un sfârsit de saptamâna sau chiar un concediu: fie prin relaxare, contemplând Cheile Bistritei, fie prin parcurgerea nenumaratelor trasee, punctate de pesteri intunecoase, curiozitati ale naturii, locasuri de cult, obiecte de arta si vestigii istorice.


Unul dintre punctele de atractie ale comunei este Parcul National Buila Vânturarita, declarat in 2004 astfel pentru peisagistica naturala deosebita si pentru ecosistemele montane aproape neatinse de interventia umana. Traseul turistic incepe din satul Bistrita (4 km nord de satul Costesti si 6 km fata de DN 67). Urmeaza firul tumultuos al râului Bistrita, prin cheile pe care si le taie intre peretii calcarosi ai Muntelui Arnota, formând una dintre cele mai salbatice si spectaculoase sectoare de chei din România. Se remarca aici frumusetea reliefului carstic cu pereti inalti, stânci, pesteri, cascade, dar si prin specii rare ale florei si faunei, declarate monumente ale naturii: floarea-de-colt, cetina de negi, garofita alba, tisa, tulichina, lâna caprelor si peste 20 de specii de orhidee protejate de lege. Pe stânci pot fi zarite de departe caprele negre. La iesirea Bistritei din chei se afla Manastirea Bistrita, ctitorie a boierilor Craiovesti din 1490. Biserica, construita in stil neogotic, a fost unul dintre locurile preferate de reculegere ale reginei Maria. De altfel, unul dintre podurile construite peste râu – chiar in apropierea manastirii – poarta si astazi numele reginei. Din ctitoria Craiovestilor se mai pastreaza doar Biserica Bolnita.


Un popas obligatoriu trebuie facut la Pestera Liliecilor, care adaposteste doua bisericute din secolul al XVII-lea, cioplite partial in stânca – Ovidenia si Sfintii Arhangheli. Traseul urmeaza drumul forestier prin chei, intâlneste impresionanta Pestera a Ursilor, se largeste in vale, trece Fântâna lui Chirachide, pentru ca dupa patru kilometri de la pornire sa ajunga la confluenta râurilor Gurgui si Bistrita si la câteva cabane forestiere, ideale pentru popas. Dupa un urcus nu prea usor, se coboara pe Cheile Costestilor si se viziteaza Schitul 44 de Izvoare sau „de sub Piatra“.


Pentru turistul harnic si insetat de cultura, nu este de neglijat Muzeul de Arta „Al. Balintescu“, din comuna Costesti, care adaposteste câteva lucrari extraordinar de valoroase ale sculptorului Ghe. D. Anghel.


Nu in ultimul rând, Muzeul Trovantilor – unic in lume – reprezinta o atractie deosebita nu numai pentru omul de stiinta. Aceste jocuri ale naturii – trovantii – sunt concretiuni grezoase, intâlnite in unele straturi de nisip sau gresie slab consolidata, formate in urma unor fenomene geologice complexe, incepute acum mai bine de zece milioane de ani. Spectaculoase prin formele regulate, rotunjite – dând impresia unor sculpturi realizate de vreun discipol al lui Brâncusi – rocile impresioneaza prin dimensiuni si abundenta.


Posibilitati de cazare


Asa cum bine se stie, locasurile de cult au fost si vor fi intotdeauna renumite pentru ospitalitatea si caldura cu care isi primesc vizitatorii. Astfel, Manastirile Bistrita si Arnota pot oferi conditii de cazare si masa, dar numai pentru acei turisti plecati in cautarea linistii si reculegerii.


Pentru ceilalti exista nenumarate locuri minunate pentru instalarea corturilor sau rulotelor (gratuite, atâta vreme cât stiu sa respecte natura), dar si câteva pensiuni: Evrika***, (tel. 0250/863.365), Avram Doina** (tel. 0250/863.186), Coca** (tel. 0250/863.217), cu preturi accesibile – aproximativ 300.000 de lei vechi un prânz pentru doua persoane, iar noaptea de cazare intre 700.000 si un milion.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS