24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinDoi membri ai guvernului italian au incalcat legea antitutun

Doi membri ai guvernului italian au incalcat legea antitutun

O asociatie de aparare a drepturilor consumatorilor a depus plingere impotriva a doi membri ai guvernului italian pentru ca acestia au incalcat legea care interzice fumatul in locurile publice, informeaza site-ul edicom.ch.


Potrivit organizatiei Codacons, seful diplomatiei italiene, Gianfranco Fini, si ministrul reformei, Roberto Calderoli, si-ar fi aprins tigarile in incinta Palatului Chigi, unde se afla sediul guvernului. „Fini si Calderoli au incalcat legea care interzice fumatul in locurile publice prin faptul ca si-au aprins tigarile in interiorul Palatului Chigi“, se arata intr-un comunicat al organizatiei Codacons.


Mass-media italiana a anuntat, in cursul week-end-ului, ca cei doi oameni politici fumau in sediul guvernului, unde mai multe scrumiere au inceput sa-si faca recent aparitia. Nici o sursa din cadrul Palatului Chigi nu a confirmat aceasta informatie. Legea antitutun interzice fumatul in baruri, restaurante, birouri si alte locuri publice. Ea a fost adoptata in luna ianuarie si este una dintre cele mai stricte din Uniunea Europeana. Legea a fost promulgata ca urmare a unei campanii conduse de fostul ministru al sanatatii, Girolamo Sirchia, medic si fost fumator.


Actualul ministru al sanatatii, Francesco Storace, el insusi fumator, a considerat legea ca fiind una excesiva si a estimat ca guvernul trebuie sa permita infiintarea unor locuri pentru fumat. Potrivit unor date furnizate de Ministerul italian al Sanatatii, un italian din patru este fumator.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS