16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiControale în piețele din Drobeta Turnu Severin. Ce sancțiuni au aplicat polițiștii

Controale în piețele din Drobeta Turnu Severin. Ce sancțiuni au aplicat polițiștii

Controale în piețele din Drobeta Turnu Severin. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi în colaborare cu reprezentanții Direcţiei de Sănătate Publică și cu sprijinul efectivelor Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinti și Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” au participat la o activitate preventiv-informativă pentru conștientizarea și responsabilizarea cetățenilor privind respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară, în contextual epidemiologic actual, informează IPJ Mehedinți.

Actiunea s-a desfășurat în pieţele agroalimentare și târgul săptămânal Veterani, fiind vizate zonele cu aflux mare de persoane de pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin.

Obiectivul principal a constat atât în verificarea respectări prevederilor legale, cât și de informarea a cetăţenilor cu privire la conștientizarea adoptării unor măsuri de împiedicare a răspândirii COVID 19. În cadrul acestei acțiuni au fost distribuite 550 materiale de protecţie (măşti).

Controale în piețele din Drobeta Turnu Severin. S-a lăsat și cu amenzi

Potrivit IPJ, în ultimele 24 de ore, în Mehedinți, oamenii legii au verificat aproximativ 450 de persoane și peste 55 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor.

Controale în piețele din Drobeta Turnu Severin
Controale în piețele din Drobeta Turnu Severin

În urma activităților desfășurate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de peste 10.000 de lei. De asemenea, au fost verificate peste 40 de mijloace de transport în comun.

„Reamintim tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție și să nu se expună la riscuri. Acțiunile de acest gen vor continua zilnic, scopul lor fiind sănătatea și siguranța cetățenilor. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci ca toți să conștientizeze că sănătatea și viata persoanelor sunt cele mai importante”, este mesajul IPJ Mehedinți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS