10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiMehedinţi: Amenzi rutiere de aproape 14.000 de lei. Vezi unde sunt amplasate azi radarele

Mehedinţi: Amenzi rutiere de aproape 14.000 de lei. Vezi unde sunt amplasate azi radarele

Activităţile specifice desfăşurate în cursul zilei de ieri, 10 septembrie, au condus la aplicarea a 56 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare depășește 13.700 lei. În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Serviciului și Biroului Rutier au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație, în special a celor produse pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor aflați în traversarea părții carosabile prin locuri special amenajate. În cadrul activităților, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, dintre care 12 pentru depășirea limitei legale de viteză, 18 pentru lipsa utilizării centurii de siguranță, iar 4 pentru alte abateri constatate. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 13.775 lei. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 3 permise de conducere.

Astăzi, radarele vor fi amplasate după cum urmează:
DN6: Dr.Tr.Severin –Şimian –Prunişor –Tamna – Butoiești
DN56A: Şimian – Hinova – Rogova – Vânju Mare – Izimșa
DN6: Valea Cernei – Bahna
Pe raza orașului Baia de Aramă

Pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin
Bd.Mihai Viteazu – bd.I.C.Batianu – bd.Revolutiei
Bd.T.Vladimirescu – bd.N.Iorga – Calea Timişoarei – bd.Carol I

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS