Mehedinţi: Tânăr reținut 24 de ore pentru infracțiuni la regimul circulației



Un tânăr de 21 ani, din comuna Bălăcița, județul Mehedinți, a sesizat, ieri noapte, prin SNUAU 112 faptul că, pe DJ 606, între localitățile Almăjel și Dobra a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției orașului Vînju Mare, iar în urma verificărilor efectuate a stabilit că tânărul în cauză a condus autoturismul pe DJ606, având doi pasageri de 22 respectiv 35 ani, din comunele Vlădaia și Bălăcița, județul Mehedinți, nu a adaptat viteza la carosabilul umed, iar la km 68+350 m pe DJ 606, a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă ieșind pe câmp. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a bărbatului de 35 ani care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din verificările efectuate s-a constatat că bărbatului care conducea autovehiculul i-a fost anulat dreptul de a conduce. De asemenea, fiind verificat nr. de înmatriculare s-a constatat că acesta a aparținut unui alt autoturism care a fost radiat la sfarsitul anului 2009, iar autovehiculul implicat in evenimentul rutier nu este înmatriculat.


În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere fapte prevăzute și pedepsite de art. 196 alin. 2 334, alin 1 și alin. 2 și art. 335 alin. 2 din Codul Penal cu aplicarea art. 38 din Codul Penal.

Ieri, față de conducătorul auto s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore, urmând ca astăzi să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vînju-Mare în vederea luării unei măsuri preventive.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Actualitate

» Doljeni surprinși în timp ce încercau să mituiască polițiștii
» Bărbat de 37 de ani a murit strivit de masina pe care o repara
» Accident rutier, un copil rănit
» Guvernul de la Roma doreşte ca 30 de terorişti aflaţi în libertate în străinătate să fie închişi în Italia
» Rio de Janeirova fi Capitala Mondială a Arhitecturii în 2020
» Trei persoane, reţinute pentru trafic de droguri de mare risc
» Femeie din Ialomiţa, al 19-lea deces din cauza gripei
» Gala premiilor Oscar rămâne fără prezentator principal pentru prima dată după 1989
» Telescaunul din Poiana Brașov, redeschis
» SONDAJ: Un angajat din cinci crede că lucrează în domeniul nepotrivit şi îşi doreşte o reconversie profesională
» Prognoza METEO pentru weekend: Vreme schimbătoare, temperaturi în scădere, lapoviţă şi ninsoare
» Arestări în cazul atacului cu bâte şi săbii din Rovine

Dolj

» Zece milioane de euro pentru modernizarea „drumului lubeniţelor“
» Câţi copii din Dolj şi-au găsit o familie în 2018
» Cum va arăta Spitalul Regional Craiova
» (VIDEO) Elevă apostrofată într-o şcoală din Craiova: „Du-te la mă-ta acasă, dacă e frig!“
» Furt de un milion de lei de sub ochii unei instituţii a statului

Mehedinţi

» Amplasarea aparatelor radar în Mehedinţi

Sport

» Fotbal / Claudiu Ştefan: Luptăm să ne atingem obiectivele (VIDEO)
» Fotbal / Eduard Dina: Am venit la o echipă bună (VIDEO)
» Handbal (f) / Carmen Șelaru și Costin Dumitrescu au explicat eșecul cu Podravka (VIDEO)
» Handbal (f) / Zlatko Saracevic: Suntem foarte fericiți că am câștigat acest meci de la Craiova (VIDEO)
» Handbal (f) / Nu ne-a priit meciul cu Vegeta. SCM Craiova și-a diminuat șansele să treacă de grupe (VIDEO, FOTO)

Magazin

» HOROSCOP
» Salată caldă cu paste

Top UploPorn.com (ul.to) - Download Porn HD RGPorn.com - Free Porn Downloads