Polițiștii din Târgu Jiu au deschis un dosar penal pe numele unui bărbat de 27 de ani, cercetat pentru violare de domiciliu, amenințare și distrugere. Acesta ar fi pătruns fără drept în locuința unui localnic, provocând pagube materiale și amenințându-l cu moartea.
Incidentul a avut loc în noaptea de 6 octombrie 2025, în jurul orei 01:45, când suspectul ar fi distrus lacătele de tablă ale porții și ar fi pătruns în curtea locuinței unui bărbat de 37 de ani din Târgu Jiu. Ulterior, acesta ar fi spart ușa de acces și un geam al casei, intrând în interior, unde l-ar fi amenințat pe proprietar cu acte de violență și cu moartea, provocându-i o stare de teamă.
Pagubele materiale cauzate în urma distrugerilor au fost estimate la 5.000 de lei.
Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului și au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, amenințare și distrugere. Cercetările sunt continuate de Poliția Municipiului Târgu Jiu sub supravegherea unui procuror.
Citește și: Ursula von der Leyen se confruntă cu două moțiuni de cenzură în Parlamentul European