Un tânăr de 20 de ani din Craiova a fost reținut de polițiști după ce a înjunghiat un bărbat în parcarea unui centru comercial din municipiu.
Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 5 martie, la ora 20:55
„Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În fapt, în seara zilei de 5 martie a.c., ora 20:55, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de către un tânăr, în vârstă de 26 ani, din Craiova, cu privire la faptul că ar fi fost lovit în zona piciorului cu obiect tăietor-înţepător, de către o persoană necunoscută, în timp ce se afla în parcarea unui centru comercial din municipiul Craiova.
În urma discuției purtate de polițiști cu acesta, bărbatul nu a dorit să ofere date suplimentare cu privire la eveniment.
Totodată, acesta a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.
În urma activităților investigativ-operative și de cercetare penală desfășurate de polițiști, a fost identificat un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea faptei, fiind condus la audieri“, potrivit IPJ Dolj.
În baza probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, tânărul a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Astăzi, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

