12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPremii în bani pentru elevii de 10 din Dolj

Premii în bani pentru elevii de 10 din Dolj

Elevii din judeţul Dolj care au obţinut media 10 la examenele naţionale din această vară vor fi recompensaţi de Consiliul Judeţean (CJ).

Un proiect de hotărâre în acest sens iniţiat de preşedintele CJ Dolj va fi supus spre aprobare în şedinţa de astăzi a Consiliului Judeţean. Proiectul presupune cooperarea cu Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru premierea celor şase elevi din Dolj care au obţinut media 10 la examenul de evaluare naţională sesiunea iunie 2021, respectiv examenul de bacalaureat naţional, sesiunea iunie-iulie 2021.

Este vorba de cei cinci elevi care au luat nota maximă la evaluare şi de singura elevă din judeţul Dolj care a promovat bacalaureatul cu media zece. Cei şase vor fi recompensaţi cu câte 2.000 de lei fiecare, drept premiu pentru rezultatele obţinute.

Cine sunt elevii de 10 din Dolj

Consilierii judeţeni vor vota, aşadar, alocare sumei de 12.000 de lei din bugetul propriu al Doljului pentru premierea celor şase elevi. Este vorba de Miriam Lavinia Ancuţa (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”), Sara Gabriela Şerban (Şcoala Gimnazială „Nicolae Romanescu“), Rareş Mihai Lambucă (Şcoala Gimnazială „Terraveda” din Craiova), Andra Maria Niţescu (Colegiul Naţional „Elena Cuza”) şi Theia Maria Neţăr (Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade”), care au obţinut media 10 la evaluarea naţională, şi de Marta Maria Ciobanu, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, care a absolvit liceul cu media 10.

De fapt, Marta Ciobanu este singura elevă din Dolj care a promovat bacalaureatul cu media zece. „O să rămân la Craiova, la Facultatea de Drept, iar mai departe voi merge la Institutul Naţional de Magistratură pentru a deveni judecător. Nu am avut un model din magistratură pe care să-l urmez – mama mea este medic, dar cred că în alegerea mea a contat foarte mult faptul că în familie am fost învăţată să iau singură decizii şi am învăţat să fiu perseverentă în ceea ce fac“, spunea Marta Ciobanu, pentru GdS, după publicarea rezultatelor finale de la bacalaureat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS