16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProcurorul din Caracal şi trei poliţişti vor fi puşi sub învinuire pentru abuz în serviciu

Procurorul din Caracal şi trei poliţişti vor fi puşi sub învinuire pentru abuz în serviciu

Procurorul din Caracal, Cristian Ovidiu Popescu, care a stat până la ora 6 pentru a intra în casa lui Gheorghe Dincă, va fi pus sub învinuire de către procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, alături de trei poliţişti, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Procurorul care a acţionat în cazul de la Caracal ar urma să fie urmărit penal, potrivit Mediafax. Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) va începe săptămâna viitoare urmărirea penală în cazul procurorului Cristian Ovidiu Popescu, de la Parchetul Judecătoriei Caracal, şi ale altor trei poliţişti, în cazul din Caracal, au declarat surse judiciare, pentru Mediafax.

Aceştia patru ar urma să fie citaţi ca suspecţi în dosarul privind maniera în care au intervenit autorităţile în cazul Alexandrei Măceşanu, mai informează Mediafax.

De ce sunt acuzaţi procurorul şi poliţiştii

La începutul lunii august, procurorul Cristian Ovidiu Popescu, cel care s-a ocupat de cazul Caracal şi care nu ar fi permis agenţilor de poliţie să încalce mandatul de percheziţie şi să descindă în casa lui Gheorghe Dincă înainte de ora 6:00, a fost suspendat din funcţie.

Vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt anunţa că a declinat Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie cauza privind modul în care structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit în cazul Alexandrei Măceşanu.

Oasele arse în curtea lui Dincă erau ale Alexandrei

DIICOT a anunțat recent că raportul final al INML, transmis luni procurorilor, arată că dinții și oasele identificate în butoiul din casa lui Gheorghe Dincă conține ADN-ul fetei Alexandra Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

În cazul de la Caracal au avut loc ample cercetări în casa şi curtea lui Dincă. Acesta fiind suspect în mai multe cazuri de viol şi omor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS