26.7 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCarte-eveniment: „Ion D. Sîrbu așa cum a fost“

Carte-eveniment: „Ion D. Sîrbu așa cum a fost“

Este gata de tipar cartea scriitorului Ioan Lascu „Ion D. Sîrbu așa cum a  fost. Convorbiri despre Gary“, Editura „Ramuri“, un volum care reunește în principal opt microconferințe (după o idee a scriitorului Ioan Lascu) difuzate la Radio Craiova în perioada mai – iulie 2012, pentru a marca 93 de ani de la nașterea marelui scriitor Ion D. Sîrbu. Moderator și realizator al emisiunilor: Simona Lica. Despre această carte-eveniment, autorul Ioan Lascu, cunoscut critic literar, poet, eseist, traducător, a spus: „Am urmărit o evocare vie a lui Gary, în opt tonalități/ teme diferite. În fiecare emisiune am avut invitați (prin telefon) care au scris sau l-au cunoscut pe Sîrbu: Nicolae Oprea (de două ori), Clara Mareș (autoarea cărții „Zidul de sticlă“), Maria Graciov (editor-redactor de carte al mai multor romane ale lui Ion D. Sîrbu), Dumitru Velea, Mihai Barbu (de două ori) și, bineînţeles, …Ion D. Sîrbu (voce-înregistrări din fonoteca Radio „Oltenia“). Pe lângă cele opt microconferințe, în carte sunt incluse și alte cinci-șase articole și studii critice despre opera lui Sîrbu, scrise de mine în perioada 2010 -2013 (o addenda critică)“.
Cartea va fi lansată pe 11 iulie, ora 17.00, la Casa de Cultură „Ladislau Schmidt“ din Petrila, în cadrul programului Colocviului „Ion D. Sîrbu – posteritatea scriitorului. 95 de ani de la naştere, 25 de ani de la moarte“, ce va avea loc la Petrila și Petroșani, pe 11 și 12 iulie. Au fost invitați profesori universitari, cercetători, scriitori şi publicişti din București, Iaşi, Piteşti, Craiova şi Valea Jiului.
După lansare, va avea loc o dezbatere televizată cu participarea scriitorilor invitați: Daniel Cristea Enache, Florin Iaru, Clara Mareș (București), Nicolae Oprea, Dumitru Augustin Doman (Pitești), Cassian Maria Spiridon, Antonio Patras, Marius Chelaru (Iași), Gabriel Coșoveanu, Ionel Bușe, Jean Băileșteanu, Ion Munteanu, Ioan Lascu (Craiova), Aurel Pantea (Alba Iulia), scriitori din Valea Jiului: Mihai Barbu, Marian Boboc, Ion Hirghiduș, Dumitru Velea.
Invitați de onoare: Nicolae Manolescu și Gabriel Chifu, președinte și vicepreședinte, Uniunea Scriitorilor din România. Moderator: Marian Boboc.
Pe 12 iulie, începând cu ora 9.30, la Casa de Cultură „Ladislau Schmidt“ din Petrila este programat Colocviul Naţional Ion D. Sîrbu: „Celebritate postumă și/ sau valoare literară“, cu participarea profesorilor universitari, a cercetătorilor, a scriitorilor şi a publiciştilor invitați la manifestare. În aceeași zi, la ora 13.00 – pelerinaj la Casa memorială „Ion D. Sîrbu“ din Petrila.
Inițiatori și coordonatori ai proiectului sunt: Ioan Lascu și Marian Boboc. Organizatori: Consiliul Județean Hunedoara, Uniunea Scriitorilor – Filiala Craiova, Universitatea Craiova- Facultatea de Litere, Fundația Culturală „Rosa multiflora“.
Scriitorul Ioan Lascu, în prezent conf. univ. dr. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, a mai publicat despre Ion D. Sîrbu alte două lucrări inedite: „Un aisberg deasupra mării. Eseu despre opera postumă a lui Ion D. Sîrbu“ (Editura „Ramuri“, Craiova, 1999; ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura „Universitaria“, Craiova, 2009); Caietele Colocviului Național Ion D. Sîrbu, Craiova, 27 iunie 2009 (în colaborare cu scriitorul Nicolae Coande, Editura „Universitaria“, Craiova, 2009).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS