Polițiștii Secției 1 Poliție Craiova, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe pe lângă Judecătoria Craiova, au documentat activitatea infracțională a șase persoane cu vârste între 25 și 51 de ani, toate din județul Galați, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În fapt, la data de 09 iulie 2024, o femeie, de 52 ani, din municipiul Craiova, ar fi contractat construcția unei case modulare, pentru care ar fi remis un avans de 10.000 de euro, însă constructorii nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale și nici nu au mai putut fi contactați.
Ulterior, la dosarul cauzei au mai fost reunite alte patru dosare penale din județele Bihor, Hunedoara, Ilfov și Constanța, toate având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune (2024 -2025), modul de operare fiind asemănător, respectiv construcția de case modulare la prețuri mult mai mici față de ofertele reale de pe piață, prin convingerea persoanelor vătămate să le fie achitate încă de la bun început contravaloarea întregii lucrări, ulterior solicitând alte sume suplimentare, ca mai apoi să abandoneze lucrările, fiind cauzat un prejudiciu total de 88.000 de euro.
Duminică, 5 iulie a.c., polițiștii au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, toate în comuna Munteni, județul Galați, ocazie cu care au fost identificate și ridicate mai multe mijloace materiale de probă (contracte de prestări servicii, contracte de amanet, alte înscrisuri cu valoare probatorie), precum și sumele de 102.284 lei și 4.400 de euro.
Șase persoane au fost reținute
Ulterior, șase persoane cu vârste cuprinse între 25 și 51 de ani, toate din județul Galați, au fost conduse la audieri, iar apoi reținute pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Astăzi, vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
La activități au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Craiova – Biroul de Investigații Criminale și Secțiile 1, 2 și 3 Poliție Craiova și Inspectoratului de Poliție Județean Galați, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați și Grupării de Jandarmi Mobile Brăila.
Citeşte şi: Dolj: Bărbat care s-a spânzurat, salvat de un vecin și de polițiștii de la Pielești

