22.6 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocal Olt: Bărbat găsit decedat într-un canal de irigaţii

Olt: Bărbat găsit decedat într-un canal de irigaţii

Un bărbat a fost găsit decedat, ieri, într-un canal de irigaţii din localitatea Bucinişu, din judeţul Olt, infomează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt. Pompierii Detașamentului Caracal au intervenit la faţa locului cu un autocamion și o barcă pneumatică cu motor, pentru căutarea bărbatului înecat într-un canal pentru irigații.

Cu ajutorul accesoriilor din dotare, cadavrul bărbatului a fost găsit după aproximativ două ore de la începerea acțiunilor de căutare. Bărbatul a fost identificat ca fiind Doru B., de 43 de ani, din comuna Bucinișu. Organele de poliție desfășoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Tot ieri, în jurul orei 22.30, pompierii Gărzii de Intervenție Osica de Sus au acționat, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară. În momentul sosirii militarilor la fața locului, autoturismul era cuprins în totalitate de flăcări. Incendiul a fost stins în aproximativ 15 minute, dar autoutilitara a fost distrusă în proporție de 85 %. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit electric produs de un cablu neizolat corespunzător.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS