33.1 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: Copil de trei ani muşcat de şarpe

Mehedinţi: Copil de trei ani muşcat de şarpe

Un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă din Drobeta Turnu Severin a fost solicitat să intervină în localitatea Valea Copcii, pentru a acorda îngrijiri medicale unui băieţel de trei ani care fusese muşcat de un şarpe. Copilul se întorcea de la câmp cu mama şi bunica sa, iar la un moment dat, în timp ce mergeau pe o potecă cu iarbă, un şarpe a sărit la cel mic şi l-a muşcat de mână. Mama micuţului a sesizat imediat şi a sunat la 112. 
Medicii au intervenit imediat, iar copilul a fost transportat de urgenţă la Spitalul din Drobeta Turnu Severin, în stare bună.
„Un copil de trei ani a fost muşcat în treimea distală a feţei interioare a braţului stâng de un şarpe. Starea generală este bună, iar micuţul a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru efectuarea vaccinului antiviperin”, a declarat Minodora Popescu, medic SJA Mehedinţi.
Medicii atrag atenţia că, în această perioadă, şerpii sunt foarte agresivi din cauza temperaturilor foarte ridicare, iar în cazul în care nu se intervine la timp după o muşcătură de şarpe, aceasta poate fi fatală. Din fericire, şerpii din zona apropiată municipiului Drobeta Turnu Severin nu sunt foarte veninoşi, însă şi aşa, în caz de muşcătură, este nevoie de antidot.


Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS