22.6 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalProiectul Legii retrocedării proprietăţilor confiscate de regimul comunist, spre aprobare

Proiectul Legii retrocedării proprietăţilor confiscate de regimul comunist, spre aprobare

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de astăzi, proiectul Legii retrocedării proprietăţilor confiscate de regimul comunist, pentru care Executivul îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului, cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare.
„Am discutat cu colegii din Uniunea Social Liberală (USL, la guvernare) calendarul pentru angajarea răspunderii Guvernului privind Legea retrocedărilor proprietăţilor confiscate de fostul regim comunist. Practic, mâine, forma pe care o avem aprobată şi agreată şi cu cei de la Consiliul Europei şi de la CEDO, cu partea tehnică, se prezintă în şedinţa de Guvern după care o transmitem către Parlament pentru procedurile constituţionale privind angajarea Guvernului. Dacă Birourile permanente stabilesc calendarul uzual, probabil că săptămâna viitoare mă voi prezenta în faţa Parlamentului pentru procedura de angajare a răspunderii“, a spus ieri Ponta, după şedinţa USL desfăşurată la Palatul Parlamentului, anunţă Agerpres.
Premierul afirmase, luni, la Realitatea TV, că textul final al proiectului de lege a fost convenit cu CEDO astfel încet el nu va putea fi declarat neconstituţional.
„Aveam data de 12 aprilie dată finală. Cei de la CEDO ne-au spus că mai prelungesc cu o lună până pe 12 mai ca să vadă proiectul. S-au întors colegii mei de acolo – secretarul de stat de la Justiţie şi preşedintele de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – cu textul final convenit cu CEDO, în aşa fel încât practic acum nu va mai exista niciun fel de argument că vom fi condamnaţi la CEDO sau că e neconstituţional. Eu vreau să angajăm răspunderea dintr-un singur motiv (…) Legi privind retrocedarea au dat toate partidele, este Legea Lupu, Legea 10 (…) Nu este corect să pară că e o problemă a USL. Este o problemă a României. Noi toţi plătim pentru ceea ce a luat statul comunist în urmă cu 70 de ani. Nu cred că este corect să mai plătim încă 70 de ani de acum încolo“, a explicat Victor Ponta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS