21.2 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalViceprimarul Severinului şi alte 26 de persoane, date în judecată în cazul Celrom

Viceprimarul Severinului şi alte 26 de persoane, date în judecată în cazul Celrom

Viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Daniel Cârjan, viceprimarul municipiului Orşova, împreună cu alte 25 de persoane, printre care şi politicieni din judeţul Mehedinţi au fost daţi în judecată de lichidatorii judiciari ai Combinatului de Hârtie şi Celuloză Celrom, fiind acuzaţi că în timpul în care AVAS le-a oferit funcţii de conducere la Celrom nu au supravegheat îndeaproape bunul mers al fabricii, care în cele din urmă a ajuns la faliment. Rând pe rând, cei care au reprezentat AVAS, 27 la număr, nu au făcut nimic ca fabrica să nu se închidă. Mai mult decât atât, au lăsat-o să intre în insolvenţă.
Ca proprietar al pachetului majoritar, AVAS şi-a numit, de-a lungul anilor, tot felul de personaje pe postul de administratori, de cele mai multe ori acestea fiind numite politic. Printre aceştia, regăsim oameni care în prezent ocupă funcţii importante în administraţia locală, precum Daniel Cîrjan, viceprimar la Severin, Constantin Negulescu, viceprimar la Orşova, Mednyanszky Ştefan Ladislau, secretar al Consiliului Judeţean Mehedinţi, dar şi politicieni locali cunoscuţi.
„Cei care au avut funcţii în Consiliul de Administraţie, fiind puşi acolo politic, ca să reprezinte AVAS, nu au făcut nimic ca fabrica să fie salvată şi, aşa cum este normal, trebuie să plătească. Sigur, cei care vor fi găsiţi vinovaţi vor plăti, sau cel puţin aşa sperăm. Situaţia este destul de gravă, pentru că într-un timp record fabrica a fost dusă la insolvenţă şi oamenii nu şi-au mai primit salariile“, a spus Gheorghe Talianu, lider de sindicat al angajaţilor Celrom.
Dosarul în care sunt judecaţi 27 de pârâţi se află acum pe rolul Tribunalului Mehedinţi şi are ca termen de judecată data de 15 octombrie, atunci când fiecare va trebui să îşi susţină cauza.
„Pe rolul Tribunalului Mehedinţi se află în curs de soluţionare cauza cu nr. 4842/102/2008/A13 în care pârâte sunt 27 de persoane, foste membre în organele de conducere ale Celrom SA. Cauza are ca termen de judecată 15 octombrie 2012. Figurează şi o persoană cu numele Daniel Cârjan, dar nu ştiu ce calitate are. Acţiunea a fost înaintată de lichidatorii judiciari împotriva celor 27 de pârâţi. Lichidatorii au întemeiat acţiunea pe dispoziţia articolului 138 din Legea nr. 85/2006, solicită antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor de conducere din Celrom“, a declarat Cosmin Sima, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mehedinţi.
Viceprimarul Severinului se scuză însă şi spune că nu mai are nici o implicare în dosar, deoarece a depus o expertiză din care reiese că nu a avut implicări prea mari în administraţia Celromului.
„Este un dosar deschis în 2008, iar în ceea ce mă priveşte pe mine sunt parte într-un dosar civil, dar există expertiză depusă la dosar din care rezultă că eu nu am absolut nici o implicare la Celrom. Eu doar în 2006 am fost la câteva şedinţe ale Adunării Generale ale Acţionarilor la Celrom, în calitate de reprezentant al AVAS“, a spus Daniel Cârjan, viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin.
Din dosar reiese însă altceva, numele viceprimarului se regăseşte pe lista pârâţilor, alături de ceilalţi 26 de foşti reprezentanţi ai AVAS.
În cazul în care instanţa de judecată le va da câştig de cauză lichidatorilor, foştii membri ai Consiliului de Administraţie al Celrom trebuie să răspundă în faţa legii, pentru falimentarea combinatului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS